Lotru din Codru

Răsărit în Poienile Izei

2012-01-19T16:39:00.000+02:00

Drumuri bune şi sărbători în tihnă!

2011-12-22T19:45:00.001+02:00

Pământul lor

2011-11-30T10:35:00.001+02:00

La revolutie am avut 6ani. Prea multe nu am inteles eu la vremea aia. Imi aduc aminte ca m-a luatmama din apartament in mare graba si-n drum spre gara a strigat catre cei cestateau la coada imensa din fata magazinului Perla din Oradea:

- Erevolutie! E revolutie ! Jos comunismu!

Iar ei se uitau la eaca la o nebuna si nu scoteau un sunet, inafara de un domn mai in varsta carei-a spus:

- Linistiti-vadoamna, ca o sa aveti necazuri!

Ma bucurasem ca astrigat catre ei, chiar daca nu stiam ce insemna, doar ca nusuportam cozile. Chiar in anul acela, stand la coada la lapte dimineata lacinci ceasu, am intrebat-o pe mama:

- Mama, de ce stam noi aici asa de dimineatapentru lapte, doar are buna Marie destul in sat? dar nu mi-a raspuns nimic.

M-a dus in sat atunci, in timpul revolutiei sim-a lasat acolo pana ce am inceput scoala in anul urmator, asa ca am avutocazia, ca dupa desfintarea CAP-ului, sa vad sclipire de fericire in ochiituturor taranilor la retrocedarea terenurilor agricole.

Bunica bolborosea toata ziua prin curte:

- Noa, şi mi-oi lua coale două vaci,şi-oi ţâne câte-un porc păntru fiecare prunc şi o scroafă dâr purcei şi-i potvinde la Căpâlna. Pe Dâmburi mi-oi pune mălai, în Căpălău grău, în Lăcătie orz,în Dumbravă oi lăsa fâneaţă, iar aci pă lângă casă mi-oi face gredină cu de tăche.

Aşa oşi făcut, şi la fel ca ea toţi din sat. Chiar şi după o săptămână întreagă detrudă, Dumineca, după Slujbă, îi vedeai cum se plimbau pe holdele din Ursad, săse laude fiecare cât şi cum şi-o lucrat pământul. Pământul lor.

Nu dupa multi ani, bunica a parasit sufletestepamantul, iar doctorul a spus simplu: „Epuizare fizica”. Nici atunci nu aminteles prea multe, doar eram adolescent si stiam mai multe de rapperii dinBrooklin decat de holdele din Ursad.

Acum, dupa ce am aflat de rebeliuniletaranesti din 1949, din Arad si Bihor, parca privesc altcumva lucrurile siinteleg de unde au avut setea de pamant de dupa 89.

Parca ii si vad pe taranii de atunci suparatifoc de cotele aberante si confiscarile de grau direct de la batoze. Truda lor.Atunci, la sfarsitul lunii iulie, s-a sunat din goarna si s-au tras clopotelein comuna Taut, unde s-au strans peste 1000 de tarani care scandau:

„ Jos guvernul, jos comunistii, trăiascăLegiunea si Căpitanul, trăiască Regele! „

Rebeliunea cuprinde repede satele din jur si adoua zi ajunge in comuna Cociuba Mare, unde se scanda:

„Niciun bob de grâu la colectare!. Sa iasăafară toți străinii din comună! Nu avem nevoie de nădragi de la oras! ”

Dupa Cociuba Mare, rebeliunea incepe si laUrsad, dar in acelasi timp, vin vesti inspaimantatoare de dincolo de deal, ladoua sate distanta, din Ucuris, ca incepea sa curga sangele taranilor, care aufost impuscati si lasati pe marginea drumului fara sa fie voie sa-i atingacineva, ca sa ia lumea aminte. Peste oamenii acestia speriati de vremurile ceaveau sa vina, intra rapid militia si armata, inabusind rebeliunea lor pentrutotdeauna. Zilele urmatoare Ursadanii ce au instigat la rebeliune au fostdeportati impreuna cu familiile lor in Dobrogea, iar confiscarea graului s-afacut in liniste si pace.

Anii au trecut. Taranii si-au trimas copiii laorase, sa nu le mai fie greu. Noi, copiii copiilor lor, stam acum cuminti sietajati, privind intr-o sticla colorata o stire ce ne anunta sec o noua lege:

„Cine nu lucrează pământul va fi amendat.”

Nu ma gandesc la cat de infloritoare va fiagricultura facuta la noi de Belgieni, Olandezi, Germani s.a, ci ma gandesc lataranii ce au mai ramas in sat, la balariile ce sunt pe pamanturile lor, la catisi banesc ei de pamanturile lor, garboviti de truda si singuri, fara putere demunca, ma gandesc la cum vor fi ei...amendati, caci stiu ca nu o sa vanda ei,ci copiii lor. Ei vor sta cuminti si-si vor astepta randul sa-si primeasca, indealul din spatele Bisericii, Pământul Lor.

Prima casa

2011-11-17T11:14:00.001+02:00

Cand inca erau comunitati de Oameni, cand inca nu domnea banul, cand inca Omul putea sa-si foloseasca deopotriva mintea, sufletul si trupul, prima casa a unor proaspeti miri se facea intr-o vara, dupa nunta, de catre cei apropiati mirilor.

Nu ştiu moarte ce să fac, să te blastăm ori să tac?

2011-11-08T13:08:00.000+02:00

IOAN POP SI GRUPUL IZA - Balada pacurarului

Asculta mai multe audio diverse

Golden Clouds

2011-11-04T11:02:00.000+02:00

Apus undeva în Munţii Rodnei

Sunt nori de aur deasupra ţării! Felicit compania Gabriel Resources pentru cei 15 Milioane de Euro investiţi până acum în contracte de publicitate!

Se plimbă toamna prin vecini

2011-11-02T14:58:00.000+02:00

Drumul spre pălincărie

2011-10-31T16:55:00.000+02:00

- Câte şosete trebuie să faci să ţii doi copii la şcoală?

2011-10-27T00:14:00.000+03:00

Răspuns: 3vaci

5(cinci). - atâţia prunci ţine în şcoli vecinul meu din margine de codru.

vor să vă atingă coarda sensibilă pe : www.scrisoarecatreromania.ro

În fine, azi am tras o fugă pânăîn sat să-mi rezerv loc la pălincărie, că doar nu dejaba am strâns atâtea prune, pere, mere. Nu merge numa cu un telefon, mail orifax, ci trebuie neaparat cu vorbă şi bătut de palmă, că altcumva nu seconfirmă rezervarea.

La ce culori aaruncat toamna asta târzie peste codrii, mi-a părut rău că nu mi-am luataparatul foto, aşa că scot de la naftalină un colorit de Dumbrăviţă de anultrecut:

Unde se vedepuţin alb în colţul din dreapta sus e căsuţa mea, ce-şi aşteaptă îmbătrânitămeşteru ce are să o readucă la viaţă.

Roşu de octombrie

2011-10-14T10:41:00.002+03:00

E toamnă

2011-10-13T10:19:00.000+03:00

Mere târzii

2011-10-11T11:48:00.000+03:00

O altă dimineaţă, acelaşi meleag

2011-10-07T16:28:00.001+03:00

Dimineţile vin ca o nădejde că lumina din noi nu se va pierde

2011-10-04T10:15:00.000+03:00

două hoaţe

2011-10-03T11:00:00.000+03:00

Măceşe

2011-09-26T10:19:00.000+03:00

Pogorât-o p'aist pământ

2011-09-22T15:06:00.000+03:00

VS.

2011-09-21T13:16:00.001+03:00

Razele diminiteţii peste un colţ de Dumbrăviţă

2011-09-19T16:15:00.000+03:00

Caprele Negre din Munţii Rodnei

2011-09-14T12:44:00.001+03:00

http://peterlengyel.wordpress.com/2011/06/12/istoria-caprelor-negre-in-muntii-rodnei/

Am avut deosebita ocazie să stau şi să privesc de la o suta de metri caprele negre din Munţii Rodnei în toată splendoarea lor. Din când în când santinelele amplasate în dreapta şi stânga cioporului le atenţionau că mişcă ceva în iarba de deasupra locului lor de relaxare în căldura soarelui şi liniştea muntelui.
Am încercat să fac şi ceva fotografii cu obiectivul meu de kit de 55mm:

Omu bun şi vremea bună dă puţîne ori s-adună

2011-09-12T11:11:00.000+03:00

Urcuş

2011-09-05T12:39:00.001+03:00

Ciopor de capre negre în Munţii Rodnei

zice iarbă către soare

2011-09-01T11:04:00.000+03:00

Răsai luna codrilor

2011-08-04T11:14:00.001+03:00

Azi, a lăsat în urmă lumea aiasta învolburată, dar totodată codrii şi văile, poienile şi florile, şi cu ele împreunată doina cea tărăgănată!

Glasul codrului

2011-07-25T12:13:00.000+03:00

Ziua drujbă, noaptea drujbă, dimineaţa drujbă iară!

Cu o păşune aurie se îmbracă mândra ţară.

De la bunici am auzit poveşti despre gorunii seculari din Munţii Codrului, ce d'abghe puteu fi împrejmuiţi de braţăle a patru oameni.

Poveştile d'amu descriu proceduri de legare a câte trei TAF-uri, unul de altul, pentru a scoate ultimii goruni din râpele munţilor.

O să încerc să găsesc măcar un gorun "de poveste".

O singură graniţă

2011-06-21T12:57:00.000+03:00

Când te văd mi mai uşoru

2011-06-16T12:54:00.000+03:00

Haide nani turturică
Păsărică mititică
Haide nani puişor
Când te văd mi mai uşoru
Dormi - Adormi

Dormi pruncuţul meu iubit
Florile au adormit
Eu ca ramul cel de fragă
Leagăn floarea ce mi dragă
Dormi – Adormi

Doarme brazda răsturnată
Doarme iarba-nrourată
Doarme norul călătorul
Haide nani puişoru
Dormi – Adormi

Dorm în cuiburi păsărele
Doarme cerul plin cu stele
Doarme luniţa şi-o stea
Leagănă fetiţa mea
Dormi – Adormi

Dormi cu mama păsărică
Turturică – turturică
Să ai somnul dulcişor
Haide nani puişoru
Dormi - Adormi

În liniştea serii

2011-06-15T12:19:00.000+03:00

În liniştea serii, în vârvu muntelui, aud şoapta gândului, iar trupului i d'ajuns o coajă de pâine şi-o ţâr dă apă, dar dacă oi ajunje iară jos, pierdut în mulţime şi griji, oare n-oi mai auzi şoapta gândului şi-oi cădea în îmbuibarea pântecelui?

Crop formeişons

2011-06-10T12:51:00.001+03:00

În timp ce mă uitam pe Descoperi la un documentar despre formele lăsate prin lanuri în diferite părţi ale lumii de posibili extratereştri, mă gândeam că au bun simţ extratereştrii ăştia, pentru că nu fac ei forme dintr-astea acăr cum şi acăr inde. Vă daţi sama cum ar fi să se-ntâmple aşe ceva printr-un sat la noi? D'apoi să facă şi un documentar Descoperi p'acol?
În locul americanilor din interviuri, ăia de povestesc uşor miraţi, puţin speriaţi, aşezaţi unu lângă altu pe o canapea, în spate fundal negru, cadru apropiat cu mâna lui ţinând cu grijă mâna ei, mi-i închipui pe Ioane şi Mărie:

Reporter: Povestiţi-ne cum s-a întâmplat!

Ioane: Pe la şasă dimineaţă am scos vacile şi caii la păşunat. Când cot pe ceala deal cătră holda noastă de porumb, ce şi vezi? Tătă holda me culcată la pământ în tăt felu de forme: cerculeţă, pătrăţele şi triunghiuleţă.

R: Credeţi că au fost extratereştrii? Nu aţi văzut nici o farfurie zburătoare?

I: D'apoi că şti focarea lor ce-o fost! Parcă am văzutu aşe o lumină mai tare când am ieşit pă căput, d'a n-am băgat de samă c-am crezut că-i dă la mijitu soarilui. Bati-i Doamne şi-i bată dacă o fost ii, extratireşti d'aişte, d'apoi ii nu să uită oleacă înante să facă foarme dintr-aste la oameni în holde? Ştiu ii cum îi să tragi cu calu cât îi primăvara dă lungă la arat, la grăpat, la sămănat, apoi la şirălit, apoi cât îi vara la săpat? Ştiu ii pă daracu să-i mânce că dă prind unu din aista aşe lipăsc bâta asta dă picioruşăle lui dă nu-i ajunje pădure Cornetului dă cârje!

La fel ca Ioane, am rămas şi io uimit ieri, la Betfia, când am văzut că apar crop formeişons în pădurea de lângă sat. Am făcut o poză cu telefonu, dar ar trebui să facă un reportaj cei de la Descoperi.

Jejeţele

2011-06-09T13:36:00.000+03:00

Drumu-i cu răscruci

2011-05-21T23:41:00.000+03:00

Bliţ

2011-05-04T09:51:00.000+03:00

Colo-n vârvu dealului, la marjinea codrului, îi casa lotrului

2011-05-03T12:48:00.000+03:00

Ia auziţi cât de mândru le zâce din voce şi din frunză Mărioara din Holod, Bihor, în înregistrarea din 1979 :

Nu-i modru că ştiu cânta
Că-s vecină cu frunza
Nu-i modru că ştiu hori
Că-s vecină cu codrii
Şi i-am rupt codrului frunza
Şi mi-am scris doru pe ea,
Că mere doina legănată
Tăt cu codru împreunată.
Codrule în primăvară
Am să intru-n tine iară
Să rup frunza codrului
Să cânt doina dorului
Să rup frunza cea de fag
Să cânt la lume cu drag.

O zi de mai

2011-05-02T10:41:00.000+03:00

Şocant şi-n exclusivitate: Ţăran surprins în timpul pregătirilor de grătărit în propria colniţă!

2011-04-29T11:55:00.001+03:00

Am reuşit să-l întrebăm în grabă dacă e la curent cu ultimele noutăţi din muzică şi ce anume găteşte aşe de zor.

- Măi, ce să vă zic io cu muzica asta, încă aştept să scoată băieţii ceia de la Cassa Loco piesa ceia cu "Rupi, Rupi, Rupe-te Raveică! Ţâpă-te pă linoleu" . D'apoi până apare piesa asta, am noroc că tăt dă ăştia pe la radio varianta pă engleză. Fata ceia sclipitoare,Jeilou, cu cânele aceala, Pitbul, o cântă. Aşe faină îi dă numa. Vă şi traduc un vers:
" Hai pă podeauă! chiară dacă eşti un animal, ţâpă-ţi un strop dă transpiraţie pă podeauă, pă podeauă, la...la,la,la,la"

Noa, să revenim la mâncare amu. Ia, fac aci nişte hămbărgăi. Vă zâc reţeta repede, că tră să continui aci cu grătăritu.
Am tocat oleacă carne de porc şi oleacă carne de viţăl. Am tocat mărunt 10 cepe verzi, 5 fire de usturoi verde, şi o mână de pătrunjel. Am condimentat tăt maglavaiţu ista cu cimbru, piper şi hribe uscate măcinate. Am pus sare după gust, oleacă oloi şi am amestecat bine. Am turtit hămbărgăii şi amu mă pregătesc şi-i ţâp pă grătar. Ţân neaparat să vă spui dăspră carne, că trăbă să fie numa din animale crescute libere, bucurându-se de soare şi de hrană naturală, nu din aceie în care zâmbeşte porcu pe ambalaj şi el îi crescut în depozite inchise cu tăt felu de concentrate!

Hai să aveţi o zi faină!
La,la,la,la,la, în sara asta ne ţâpăm pă podeauă, pă podeauă, la,la,la,la,la...

Trii bucurii

2011-04-23T16:35:00.001+03:00

Nu am televizor. Îmi place să îmi aleg io ce să vizionez şi ce să citesc, nu ce mă pun alţii. Am câteva emisiuni preferate pe care le urmăresc pe internet. Una dintre ele este “La porţile ceriului” a lui Grigore Leşe, de altminteri horitorul meu preferat. Vă puteţi imagina ce bucurie a fost pe mine de câteva emisiuni încoace, când l-am văzut pe Leşe umblând pe meleagurile ce vi le tot prezint io pe pagina aiastă.
Vă invit să vizionaţi emisiunile ataşate în josul paginii din link:

http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=602

Una din emisiuni a fost în satul Codru, în vizită la Ion zis Spionu, un om bun, cu drag de Dumnezeu, chiar dacă şi-a pierdut o mână, chiar dacă e singur căci i-a murit muierea, chiar dacă stă într-o căsuţă din mijlocul codrului fără curent sau apă. În altă emisiune “acţiunea” se petrece aproape de Ursad, în satul răsfirat pe dealuri - Hodişel, unde muierile satului ţes la război, îşi aduc aminte de şezători şi spun poveşti cu strigoi. Mai apoi trece dincol dealu de comuna Şoimi şi ajunge în judeţul Arad, satul Ineu, acasă la Floarea şi Teodor, care povestesc despre răscoala ţăranilor din 1949 împotriva comunismului şi deportările la canal care au urmat răscoalei. Despre această răscoală începută la Talpoş şi reprimată în Ursad vă voi povesti şi eu cu altă ocazie.
În ultima emisiune “La porţile ceriului” ce s-a difuzat duminica trecută la ora 14:00 pe postul TVR Cultural, şi care se găseşte postata pe site-ul www.tvr.ro, Grigore Lese este la Şoimi, participând la împistrirea ouălor de Paşti, obicei la care participam şi eu an de an alături de bunici.
La finalul emisiunii îl puteţi auzi zicând din vioara cu goarnă pe Ştefanea, ţiganul meu drag, din cauza căruia am rămas de multe ori fără iarbă în livadă, tropotind cu călcâiele în pământ.

O altă uimire am avut-o în joia mare, când am fujit câteva ore din Oradea, până în Dumbrăviţa, la bace Ioane, căprarul, să-mi deie iezii despre care vorovirăm amu ceva vreme. Ajuns la el acasă, îl întreb dacă o tăiat iezii, iar el face ochii mari şi-mi spune:
- Decât să tai io un ied mai bine vând toate caprile şi mă apuc io de păscut!... D’apoi de tăiat or trabuit, că ei îs tătă averea ce o fac într-un an, înafară de brânză... ce şi faci... n-am făcut io lume şi nici nu o duc cu mine! Dacă aşe le-o rânduit Dumniezău, aşa să fie. Iastă aci în sat un om mai tare de inimă, noa, el ţi io pregătit. Tu numa zâ-mi care îi duci la prietinii tăi şi care ţi-l laşi ţie.
Noa, la aceia pentru prieteni îţi iau 25 lei kila, iar a to, ţi-l dau numa aşe, că ai fost om cu mine! Şi stai aşe, nu pleca, până nu vine Zeina cu odouă ouă împistrite, ca şi aveţi pe Paşti.

Ce să mai zic, într-o lume condusă de “iubirea de arginţi”, într-o lume unde tot cerem în Sus şi-n jos, mie mi se dă pe gratis carne, ouă, lapte, brânză, legume şi alte cele, de la nişte bieţi ţărani, fără nici un alt venit înafară de cel care-l fac din vânzarea animalelor, şi alea puţine...

O altă bucurie ne aşteaptă azi, la miezul nopţii.
Vă doresc un Paşte liniştit alături de cei dragi ai voştri!

Ouăle împistrite cu ceară şi vopsite în coji de ceapă de către nană Zeină:

Gardu din cloambe

2011-04-19T10:47:00.000+03:00

Aşe arătam amu o lună, cu cuşma p-o ureche şi arşeu în mână, la săpat de gredină. Bolund cum îs de fel, aşe mă ştiu io relaxa după munca de ofis, cu truda pământului.
Odată am auzit o discuţie între doi ţărani care neaparat tre să o amintesc aci:

Trece într-o zi un bace cu căruţa pe duleu, îl vede pe vecinul lui muncind de zor pe holdă şi-l întreabă, aşe într-o doară:

- Lucri, lucri, măi Ioane?
- Lucru oba, doară dacă nu mi-oi cota io de lucru, îmi coată satana!

Noa, sub deviza asta, nu m-am lăsat nici io până nu mi-am gătat gredina, şi ce gredină îi aceie fără gard? M-am pus de-am făcut un gard din bârnele ce le-am găsit pe lângă casă: prun, salcâm, fag. Ştiu că-i strâmb, că-i hâd or cum o fi, dar îi gard făcut de mine pă dă gratis, îi gardu mio din cloambe. Mai trebuie să-i pun o portiţă şi-i gata:

Sfârşitul unei zile de primăvară:

Introducing RAVeica

2011-04-12T13:52:00.000+03:00

Ca sa hălăduiesc de colo-colo oricând pe orice vreme mi-o trebuit un murg dar m-am ales cu o iapă (de fapt ar fi vorba de 130 de iepe).
Consătenii mei obişnuiesc să-şi numească maşinile ca pe iosaguri: Doina, Joiana, ş.a. Aşe s-o ajuns ca p'ame s-o cheme RAVeica.
RAVeica e o Toyota RAV4 (Recreational Activity Vehicle) din 1996 cu un motor de 2.0 pe benzină, 4x4 cu diferenţial blocabil. Având garda la sol destul de ridicată şi bucşeraie cât pumnul îmi permite să hălăduiesc pe drumurile patriei, în special pe drumul ce duce spre Dumbrăviţa de Codru, drum care îi face pe mulţi posesori de autovehicule să fie abonaţi la service-uri, indiferent că e vorba de drumul spre Beiuş prin Ceica ori de cel prin Tinca.
Ca să fie cât mai utilă şi să mă ajute la recondiţionarea gospodăriei din deal, RAVeica primeşte săptămâna aceasta o remorcă pe foi de arc.

Meet RAVeica:

Aprilie în Munţii Rodnei

2011-04-10T12:13:00.001+03:00

Zori de primăvară târzie

2011-04-05T11:25:00.000+03:00

Sâmbăta care-o trecut

2011-03-29T15:10:00.003+03:00

Mâine ievadez oleacă de la bloace şi mărg iară până în Dumbrăviţă, că nu gătai sâmbătă de săpat grădinuţa dă lângă casă, în care mi-oi pune odoauă croampe şi-o ţâr de ceapă şi de aiu, că aiestea de’s aduse amu din China or Polonia or din de-or fi, nu-s bune de nimică.

Şi-apoi să vă zic cum am ajuns de s-o prins ruşinea de mine sâmbăta care-o trecut.
Mărg io pe la bace Ioane sa ne târguim dâr nişte iezi păntru Paşti. Am dus cu mine si neşte bere, dară când i le dau lui Ioane, le ia şi-mi zâce:
- Şti ce măi Danule, iţi tare mulţam! ia, le iau si le pun d-oparte şi le-om be coale după Paşti, că-i post amu!
Ne vorovirăm dăspră una alta, ne darem ziua bună şi plecai mai departe spre bace Mane.
Odată ajuns la el acasă dădui să şed coale pe laviţă. Bace să uită lung la mine, zâmbeşte şi-mi zice:
- D'apoi că dă astă toamnă nu te-ai mai urlat pă la mine că am gândit că ai uitat de moşu cu tătului! Să pune lângă mine şi mă întreabă cum făcem şi poată şi-şi pască vacile şi caii la mine pe păşune şi anu aista. I-am zâs şi le pască numa liniştit, că doară şi anu trecut în vremea asta m-or surprins când ajunsă-i la căsuţa de sub pini si mi-am văzut tăt terenu curăţat de spini.
- Bei o ţuică? zâce el cătră mine.
- Beu dară, doară mi-a pica bine după tătă vânzoleala ce-am tras-o pe la oraş d-o perioadă încoace!
Zis şi făcut. Apare bace cu un pahar de ţuică.
- D-apoi dumitale nu ţi-ai pus?
- Nu, îmi zice el, io nu beu nimică, doară-i post amu!
M-a prins ruşinea. Noi, generaţia asta splendidă, nu putem ţine-un post din tot felul de motive, din care cel mai auzit e: “ nu am timp in ziua de azi de aşa ceva” , iar oamenii ăştia despre care spunem ca sunt depărtaţi de lume, plini de neajunsuri din punctul nostru de vedere, oamenii ăştia se cumpătează, îşi înfrânează poftele!
De la bace Mane d’acasă am luat-o pe cărarea care duce dirept la mine-n deal. Ajuns acasă m-am dus la cămară şi-am pus stupuşul pe damigeană, iară de mâncare, d-atunce mâncai numa de post.
Am luat arşeu-n mână şi m-am pus pe săpat toată ziua. Din când în când mă opream să-mi mai hodin mânurile, ce dădeau sa facă bătături în pălmi, şi priveam în zare cu dor de bunicii mei, oameni care începeau ziua rugându-se in jerunţi, cu coatele sprijinite-n laviţa din faţa patului, apoi trudeau pământul cât era ziua de lungă, iară sara îi prindea tăt în jerunţi la rugăciune.

De mult nu mi-o mai tihnit aşe o zâuă, ca sâmbăta care-o trecut!

Agrijei de primăvară

2011-03-14T12:23:00.000+02:00

Primăvară, muma noastă, ia zăpada de pe coastă!

2011-03-09T10:27:00.000+02:00

Badea Niculai Piţiş din Lăpuş

2011-02-17T17:15:00.000+02:00

"La fantana la moclina/ Plange-o pasare batrana/ Da’ nu plange ca-i batrana/ C-o crescut randuri de pui/ S-amu nu-i a nimarui/ O zburat pe araturi/ Le-o adus imbucaturi/ Si le-o facut tare bune/ Da o zburat cu toti in lume..."

Bogdan Lupescu / Formula AS - Nr. 458 / 2001

Cantaretul din stele

"Cant, fiindc-am fost blestemat sa traiesc"

Inceput de martie, in inima Tarii Lapusului, la hotarul dinspre munte al satului Lapusu Romanesc. Trei zile si trei nopti a nins pe pamanturile lui Nicolae Pitis. El priveste in jur si e mandru: toate - munti intregi, paduri si vai, pana-n orizonturi - toate sunt ale lui. Ale lui! Sta neclintit, acolo pe varf, imbracat doar in camesoiul de panza aspra, tras peste pieptul gol, cu picioarele infipte in turmele sale si canta.
Auzindu-l cantand, ai senzatia ca lumea toata e proprietarea sa personala. Si ca de acolo, din inaltimi, el canta pentru intreg pamantul, cu toate cate sunt pe el, pana la marginea marginilor sale. Din trambita canta muntilor - preambul maiestuos si prelung, iar muntii ii raspund. Apoi ia fluierele. Unul mic, incrustat cu aur, iar celalalt mai mare, cu doua craci, cioplit in ramura salbatica de pom, cu multi ani in urma. Din fluier canta pasarilor - ciocarliilor, mierlelor batrane, cucilor pribegi -, iar pasarile ii raspund si ele. Si-n cele din urma, porneste sa cante cu glasul. E cantecul lapusenesc "cu noduri" - haiii, haiii! -, cantat din grumaz, asemeni unui galgait de plans, e cantecul prin care acest cioban isi jeleste napastuita sa viata. Uneori, in noptile cu stele, trambita lui "bate" la zece kilometri departare si, atunci cand vantul ii este prielnic, glasul ii e auzit pana jos, in sat, la patru kilometri. Atunci taranii opresc lucrul, privesc spre inaltimi, isi ciulesc urechile si-si spun unii altora: "Ia ascultati, ba fratilor!... Canta Pitis".

Pana la cei 62 de ani ai sai, Nicolae Pitis si-a trait viata in cantec. Vorbeste la fel cum canta. Lapuseneste, nazal si subtire, alungind cuvintele, fara pauze de respiratie. "Fara cantec, viata-i urata rau. De nu cantam, si muream. De ce cant? Cant, fiindc-am fost blestemat sa traiesc. Asa m-o blestemat mama cand m-o leganat. C-o mana ma legana si cu una tata-mi da, dar cu gura ma blestema: ca de-oi muri, sa mor in foc, da de-oi trai, sa n-am noroc, de-oi muri, sa mor in para, da de-oi trai, sa n-am tineala. Si de-oi trai si n-oi muri, sa horesc horile ei! Asa am fost nascut, nu gresit, domnule. Eu n-am supt tata de femeie, numai lapte de oita si gurita de ciobanita. Asta-i! Ca omu necivilizat se civilizeaza el, da care-i nascut gresit, nu-i doctor sa-l vindece."
Acest Nicolae Pitis este, alaturi de Grigore Lese, rapsodul Tarii Lapusului si unul dintre cei mai renumiti cantareti ai Romaniei intregi. Intors nu de mult de la Hanovra si Paris (impovarat cu lauri), cantaretul lapusnean a uimit Europa cu vocea sa "innodata", ori pe unde a fost. A lasat in urma faima televiziunii (si azi e invitat de doua-trei ori pe an la filmari), platourile de filmare (a jucat un rol principal in filmul "Pintea"), concertele cu sali arhipline, l-a refuzat pe Ceausescu sa devina "artist", doar pentru simpla bucurie de a ramane oier pe pamantul sau. Aici se simte el insusi. Atat de implinit, ca nu-i ajung muntii din jur pentru a-si striga fericirea. "Nu-s cum sa-ti spui, hodina pe care-o am aci n-o am nicari. Mereu am fost eu si cu mine." "Eu si cu mine", e vorba care-i place s-o repete mereu, atunci cand il intrebi de unde a invatat ceva. De unde-a invatat sa faca fantani, case, scari, usi sau feresti. "Din mine..."

Gospodaria din cer

Nicolae Pitis traieste mult afara din sat, sihastrit si liber, fara sa atarne de cineva. Asa a trait mereu, de cand se stie. Gospodaria lui pare sa pluteasca in cer: o adunatura de acareturi negre, ridicate deasupra pustietatilor albe, imponderabile, peste tot in jur doar intinderi de zapezi si o dara de drum ce serpuieste, tot mai departe, inapoi catre sat.
Si casele sale au in ele ceva salbatic. Ridicate dupa reguli tainice, din busteni grozovani, grosi, plini de aschii, rasturnati unii peste ceilalti, prinsi in cozi de randunica, ai simtamantul ca totul e facut numai si numai din lemn. Lemnul padurii din a carei frunza a cantat o viata intreaga, lemn negru, uns cu pacura, nici cuie, nici tabla si nici macar o aschie de piatra, ci doar butuci afumati ce se tin laolalta ca prin minune ori printr-un descantec stravechi. Mirosul aspru, tare al trunchilor taiati se mai simte parca pretutindeni. Toate au fost facute de el, cu palmele goale. Pe langa asta, in toata viata lui, Nicolae Pitis a facut peste o suta de fantani si a construit "un sat intreg de casi" (aproape trei sute de "fumuri").
Are patru copii: trei casatoriti, unul - nu. In odaia din fund, femeia lui nu s-a mai ridicat de pe lavita de cativa ani. O boala cumplita ii macina oasele zi dupa zi si barbatului i se rupe inima cand, in fiecare noapte, o aude plangand de durere. "Nici calmantele n-o mai ajuta. N-o fost gingasa, doar cu ea mi-am facut si averea si saracia. Da nu-i ea. O doare rau. S-apa, cum sa mai plec eu in turnee si s-o las sangura?"
Apoi Nicolae Pitis imi arata pe rand "poietile" oilor - una lipita de casa (inauntru vad mieii dormind), iar a doua ceva mai departe, sub hoborogul impovarat de fan, grajdurile vitelor si cei trei cai darji - "cai ca mine n-o avut nimeni pe aicicea, a mei stiu mere si prin foc!", iar mai jos - cea de-a doua casa, pe care i-a dat-o de zestre fiica-sii. Intram. Ciobanul pune degetul pe intrerupator si se joaca de cateva ori cu lumina din tavan. Abia anul trecut, in toamna, s-au bucurat cu totii de binefacerile becului electric.
Si, in cele din urma, mandria sa cea mai mare: sus, incercuit cu garduri de nuiele impletite, tapsanul tarcuit al oilor. Stana! Acolo abia se simte stapanul lumii. La un tremur al buzelor sale - farrr!, farrr!, ho, neahoo!, baarrr!, ia, haida! - cele aproape o suta de pangaote ("rasa lui Pitis"- oi negre pe langa ochi) se aduna in juru-i, zbierand asurzitor, talangile cu glas inalt sperie vaile, iar Pitis le ciufuleste blana lunga, boiereasca, le fugareste, care-ncotro, ca un copil, prinde in brate mielutii, pupandu-le cu nesat boturile ude si dulci. O bucurie nestavilita i se citeste pe chip si o pofta nebuna de viata si rade, rade cu toata gura, de parca sufletul nu i-ar mai incapea in piept si-ar vrea, la fiece cuvant, sa rabufneasca pe dinafara. Astfel, cu rasetul pe buze, cu accentul sau repezit, lapusnean, Nicolae Pitis incepe sa ne povesteasca pe indelete necazul vietii sale.

"N-am vrut sa fiu comonist, si gata!"

Aflam mai intai ca Nicolae Pitis are astazi 45 de hectare de pamant, de doua ori mai mult decat cel mai instarit gospodar din Lapusu Romanesc. Trei domenii imense, pe care si-a asezat trei case si trei stani. Dupa Revolutie, si-a cumparat inapoi, "cu banii pe masa", pamanturile stramosilor, de pe care il alungasera comunistii altadata, dar si cele pe care a pribegit. A facut-o mai mult asa, de-ai dracului. Ca o rafuiala cu sine insusi, cu satenii pizmasi, care-l facusera nebun, fiindca n-a vrut sa se inscrie in colectiv, cu toata suferinta celor treizeci de ani, cat a fost venetic pe pamanturile altora. Suprema suferinta de a nu fi pamantul lui. "Am fo flamand de pamant, ma! Flamand! Sa-l lucru, sa-l ar, sa-l seman!..." si, intr-adevar, strigatul sau emana o Foame de toate lucrurile inconjuratoare, de lumina soarelui, de aerul pe care il respira. In pofida averilor si faimei de artist, Nicolae Pitis n-a vrut niciodata sa coboare din munte. Aici a fost locul mosilor lui si, ca atare, el n-avea cum sa traiasca in alta parte.

- Ati cantat in atatea tari, in Romania deja sunteti celebru. Si atuncea, de ce n-ati vrut sa va faceti domn la oras? De ce ati vrut sa ramaneti mereu aici, la capatul lumii?
- Am zas asa: decat coada domnilor, mai bine fruntea prostilor. Mi-o spus mama batrana: sa nu-mi uit limba romana, desagii de peste mana; ca-i mai bine-n satu tau, cu malaiu cat de rau, decat in tara straina, cu pita si cu slanina. Tata Ion mi-o zas: fii barbat, nu fi muiere, mai copchile, oriunde-ai mere! N-am fost eu dintr-aceia mari pe pod, d-am fo barbat! Asa si cu comonistii: nu mi-o fo dragi comonistii astia si n-am vrut sa fiu comonist. Si gata! Eram de vreo zace ani, cand pe parinti i-o bagat de chiaburi. I-o batut comonistii si pe tata, si pe mama; pe mama o batut-o, c-abia o mai trait cate zile o mai avut... In Lapusu Romanesc au omorat mai mult de 80 de oameni, da oameni! De-aceia, clasa intaia, oameni gospodari, oameni rand! Eu hoream la Bucuresti si, cand am venit napoi in sat, tata era schingiuit la sange si tot cu balega pe el, cum i-o batut Melitia. Il batgiocarisera rau de tot. N-apai, dupa ce i-o batut atata, tata s-o inscris in colectiv. Am zas: "Futu-va!". Am tapat clopul gios, de pamant - trosc! - s-am jurat ca nu-mi trebe colectiv cate zile-oi avea.
In 62, comonistii mi-o cerut pamantu de zestre si mosu-meu o vrut sa-mi taie capu cu tarnacopu: "Mi-am vandut haina din spate, sa va iau pamant, s-amu-l predati la talharii astia? Vreti sa fiti domni? Voi sunteti muieri, nu barbati!". M-am sfadit cu tata, m-am sfadit cu socru - socru m-o si parat la Partid ca nu ma vrea de ginere - s-am zis ca eu nu ma-nscriu. Le-am dat boii, le-am dat caru, le-am dat locu. "Na-va tat!" S-am plecat in munte, pe Roia, la opt kilometri de aicici, unde n-o fo colectivare. Am trait acolo, pe locuri straine, am trait ca arestat treizeci de ani, pan la Rivalutie. Haiduc eram. Aveam cate-o suta cinzicezi de oi, da pamant nimic, nici cat ii sub unghie. Va spun: eu daca nu-s pe pamantu meu, is ca bolnav. Cum oi lucra eu din inima pe pamantu altuia? S-apa, dupa cinci ani, m-am dus la om si m-am rugat de el: "Ba! Vinde-mi-l mie, ca tie s-asa nu-ti mai trebe". Am luat opt hectare si pe ele am facut stana.
Acici - de unde m-o alungat - o fo colectivare, da casa mea nu s-o lasat. Eu de trei ori am coborat din Roia si de trei ori mi-am facut casa inapoi. Era casa mea, n-o puteam vedea facuta grajd la colectiv. De trei ori am facut-o la loc, de trei ori nu mi-o aprobat s-o acoperesc si m-o amendat. Si-am trait ca un fugar, in case mici. Mi-am facut case pe de-a furisu, ca n-o fo voie. Salbaticie mare, colo sus, in munte... Umbla ursii - multi, mai multi de optzeci pe o suta de hectare - si nu puteai sa-i pusti, nu era voie. Suia pe bivol, suia pe oi, cainii bateau pe el si ursu se tot ridica asa, in picioare, si se uita la noi. Si iarasi se lasa jos. Asa am trait noi, laolalta cu ursii.

A trait cu ursii si cu partizanii, pe care i-a ascuns in muntele lui si isi aminteste cum le aducea mancare si arme in coliba lor de sub pamant, invelita cu piatra, pe care umblau oile... Isi aminteste cum veneau peste culme, cu zapada pana la piept, pe cararile inguste, apoi o luau printr-un parau cu apa calda, peste pietre, si doi ani de zile nu i-a aflat armata, decat cand au pus cainii pe ei. Desi erau doar doisprezece, partizanii au purtat dupa ei saizeci de soldati pana-n varful Mindetelui, acolo au scos schiurile dintr-un ascunzis si dusi au fost in noapte. Isi aminteste cum i-au prins pe toti si i-au omorat. I-au omorat si pe cei care s-au predat de buna voie. Nu poate uita felul in care l-au arestat pe Frunzala, unul din capii partizanilor. "Era un om cat copacu asta de mare. Urs! Nici zace oameni nu-l puteau tane locului. S-o dus la popa, pe Roia, sa-l spovedeasca, era apasat rau. Si-n vreme ce-si spunea pacatele, bietul om, popa o scos de sub patrafir ditai ciocanul si l-o trasnit in cap. Frunzala o cazut lac de sange, sub hainele popii. S-apa, popa o chemat Melitia si l-o prins. Asta o fo. Nici in cinci sute de ani nu se poate repara raul ce l-o facut hartaganii dracului de comonisti..."

"Vorovind" cu Ceausescu

Pana la urma, eu m-am narvat. Si-n 77, cand o fo cutremuru de pamant, m-am dus la Ceausescu. Ma cunostea bine, ca eram artist si-am fost pana-n Rusia cu el, sub Muntii Ural. Am facut o planjere si i-am spus: "Tovarase Ceausescu, asa nu se mai poate! Vreau sa-mi fac casa pe pamantu meu". El o scos o coala de hartie cat masa asta de mare. O dat si-o-ndoit-o si-o scris acolo deasupra ca la Pitis Nicolae sa i se aprobe orisiunde casa in vatra satului Lapusu Romanesc. I-o dat la o doamna sa bata la masina si ce-o dictat el, tate le-o ingramadit acolo, pe coala. Da eu n-am cerut in vatra satului, am cerut acici, pe pamantu mosilor mei. Asa c-am rupt docomentu si l-am aruncat! Astia din sat ziceau ca-s nebun, sa rup docomentu iscalit de Ceausescu, ca puteam sa fac cinci ani de puscarie. Da am fost tare-n branza, tare rau!
Alta istorie cu Ceausescu: eu m-am dus c-un an mai iute la scoala - la cinci ani jumate - fiindc-am avut un frate de sapte ani si m-am tanut de el. Apai eu am invatat cel mai bine din clasa, da n-o vrut sa ma treaca-ntr-a doua, ca n-aveam varsta. Si sa repet clasa. Am spus doamnei: "Duceti-va dracu, cu scoala voastra cu tot!". De atunci, n-am mai umblat veac la scoala. Veci! M-am intors la oi si nici tata nu mi-o mai putut porunci sa ma duc. S-apa, eram intr-un turneu cu Ceausescu prin Rusia si, dupa ce-am horit eu, vine la mine si ma-ntreaba cata clasa am. Zic: "Una pe branza, ca, de dam si urda, poate erau doua". De, voroveam si eu prostii d-ale mele. Ceausescu rade si zace: "Hai, iti dau opt clase primare". Eu, ce sa fac? M-am dat dupa el, ca dac-o fi rece pepenele (arata spre cap - a.n.), pai tot rece-ti ramane ori c-o clasa primara, ori cu opt. Da dupa aia o vrut sa ma faca artist. Sa ma duca la Bucuresti cu hurta, la folcloarele lor. Si eu n-am vrut. Ca-i pacat de mine, ca de ce stau acolo in munte ca un salbatic... Prostii de astea. Eu n-am vrut artist si gata! Si cat am avut de tras pentru asta, Doamne feri!... M-au arestat, de doua ori pe saptamana coboram din munte, la Melitie, si acolo da-i interogatorii peste interogatorii. Ca oile mele o fost in ierburile colectivei, c-o scapat baba bivolii in gospodaria statului... Numa contre am avut, da eu peste toti am trecut cu gura.
Stii cum era Ceausescu asta? Baiat de treaba, numa sa nu te cunoasca ca nu-l iubesti. Sa nu rasufle ceva peste granite. Ceausescu era cum is eu cu nevasta. Cand m-am casatorit, am spus o vorba la tata casa: tu, femeie, uita-te, eu si de ti-oi da o palma-doua si-i zghiera, la cine-o intrat in casa, tu sa-i zici, bata-te, c-am ras cu lacrimi! Asa era si cu Ceausescu.

"Agricultura - un blid pe care nu-l speli la timp"

Abia amu-s eu! Tare mi-o fo urat treizaci de ani, cand coboram in sat si vedeam colectiva pe pamantu meu. S-apa, la Rivalutie, m-am suit pe el. Stroc!! M-am suit pe el si nu m-am mai dat gios pana azi. Am cumparat tat! Tat l-am cumparat! Numa acu doi ani am dat o suta optzeci de milioane. Amu, astia din sat se tem de mine. Mai clevetesc - ba, Pitis asta tine atat amar de miel si atata pamant, la ce-i trebe atata? - da daca n-ai boala pe ciobanie si pe pamant, degeaba. Agricultura asta-i treaba grea, nu-i ca floarea la ureche. Agricultura-i asa cum mananci dintr-un blid si nu-l speli la timp, imediat dupa ce termi de mancat. Il speli pe maine, cand s-o-ntarit mancarea pe el, si-ti trebe apa calda, si-ti bagi tata mana. Da daca-l spalai astazi, il clateai c-un jet. Asa-i si agricultura: nu mergi la timp, degeaba. Degeaba! Cum o zas un morosan de-aicea, cand s-o dus la Banat sa cante in turneu. S-apa, in hotel o picat c-un oltean, tot cantaret. In camera era frig si olteanu statea sub plapuma in chiloti si-n capu gol. Si, cum statea el acolo, o scapat - sa iertati - o basana. Morosanu-o zas: "degeaba". Cand o dat iarasi, morosanu zace: "tot degeaba". "Ce tot zici degeaba-degeaba?", o-ntrebat olteanu manios. "Apai, prietene, pana nu mergi la viceu, nu-ti trece." Asta o tras suba pe el, o mars afara - chit ca era frig - si-asa o scapat de necaz. Asa suntem si noi azi cu tara asta: degeaba! Doar cu vanturi nu putem face Romania asta sa mearga bine. Romanu-i om bun si temator de Dumnezeu, da-i si ciufos. Ciufuleste si rade, lasa totul pe maine. Doua lucruri ii trebe: legiuri aspre si religie. Atat. Si-un Tepes al doilea.

"Si, in sfarsit, cantecul ..."

De la omul acesta intr-adevar te poti molipsi de viata. Auzite prin gura lui, nici un cuvant nu e prea deocheat, nici un racnet prea nefiresc, episoadele vietii sale se impletesc de minune cu invataturile din Biblie (pe care o stie pe dinafara) si, la trei fraze rostite, ultima se pierde in versuri, in glume sau in cant. Este in faptura acestui barbat o amestecatura stranie de paganism si sfintenie, de salbaticie si intelepciune, nici o suferinta nu e atat de serioasa, incat sa nu poata fi luata in ras, nici un fleac atat de neinsemnat, incat sa nu se poata preschimba in pilda. Fara exagerare, niciodata n-am intalnit un om atat de lipsit de complexe. Rade, dantuieste, tipa, isi tranteste palmele batatorite una de cealalta: "na, ca m-o piscat ceva!", si-si ridica pulpanele camasii, ca sa-si scarpine cu nesat pieptul puternic si alb. Uimire: la 62 de ani, el are o piele de flacau. Intinsa si neteda, neacoperita cu nici un fir de par si fara macar o urma de grasime. Chipul ii este adanc sapat de ani si de necazuri, dar trupul nu si-a pierdut vigoarea si subtiimea. Nestiutor, il intreb daca ar putea sa-mi cante ceva chiar acolo, afara, pe gerul acela naprasnic. "Apai, oi putea canta oriunde. Numa-n apa nu pot canta, ca nu-s broasca, domnule!" Musca viguros dintr-o capatana de ceapa rosie - sa-si dreaga vocea, pune trambita la gura si priveste muntii. Din acea clipa, parca am intrat intr-un vis. Tacere. Apoi un urlet sublim de durere, un strigat de hoarda, ce te duce cu gandul la semintiile dinaintea lui Hristos, un glas "ravan", "rugusat" si inalt, venele dau sa-i plesneasca pe grumaz si cainii urla dimpreuna cu trambita, si oile tipa de peste tot imprejurul lui, ca apucate de streche. Franturi taioase de cantec imi patrund in minte: "Un copil mic din fasaahaie/ L-o lasat ma-sa culcat/ Da l-o aflat doinind prin pat/ L-o lasat ma-sa durnind/ Si l-o aflat doinuind..." (explica: copilu acela-s eu), "La fantana la moclina/ Plaahange-o pasare batrana/ Da nu plange ca-i batrana/ C-o crescuuhut randuri de pui/ S-amu nu-i a nimarui/ O zburat pe aratuuhuri/ Le-o adus imbucaturi/ Si le-o facut tare buuhune/ Da o zburat cu toti in lume..." - si alte doine salbatice, care-ti umplu gura de lacrimi. Pitis canta de dragoste, tapureste de inmormantare si nunta, plange impreuna cu muntii - cioban astral acoperind cu bocetul sau toate departarile, nepasandu-i de nimeni si de nimic. Abia atunci cand le savarseste pe toate, atunci cand primele stele ale noptii incep sa-i inconjoare ca o cununa crestetul capului, mi-am spus ca un asemenea cantec nu poate sa fie ceva omenesc.
Eu plang, el rade. "Is glasos rau de tat, asa-i? Cand eram tanar, potoleam lampa din casa cu cantecu. Nici la microfon nu trebe sa tap tare, ca zbarrrnaie undeva, nu-s cum sa va stiu spune. Is glasos, nu-s mutos. Apa, la Hanovra, tati o zghierat in sala. Tati, ma! Tati o plans. Ca gandeam ca ce-o fi patat. Zghierau si chinejii, chit ca nu pricepeau nimic din ce zac eu. M-am intales cu ei ca gasca cu porcu. Cand s-o spart de-acolo, n-am putut manca de ei. Tati o venit grup, cu autografuri, cu laude... Sa mor, de spui minciuni!"

"Cred în scânteia divină a omului"

2011-02-01T21:35:00.000+02:00

Aflându-mă de Crăciun la Mănăstirea Cormaia, la sfârşitul slujbei l-am ascultat cu mult drag pe părintele Florin rostind pastorala trimisă de părintele Bartolomeu, pastorală din care postez şi eu un fragment aici:

" Iubiţii mei fii sufleteşti,
Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu. Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi? Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea… Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.
Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte."

Drum luminos către cele veşnice Părinte!

Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum

2011-01-20T23:54:00.001+02:00

Ţie, iubitorule de codru: Teiul de astă toamnă.

2011-01-15T15:00:00.000+02:00

Veghe

2011-01-14T06:44:00.000+02:00

2011-01-13T18:38:00.002+02:00

- Cine m-aude cantand

Asculta mai multe audio diverse

Umbrele brazilor dalbi

2010-12-28T19:17:00.000+02:00

Satele-adormite parcă

2010-12-27T13:26:00.000+02:00

Iarna...scoate-o lume ca din basme

2010-12-26T22:53:00.000+02:00

Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern

2010-12-22T08:49:00.000+02:00

Cătră Doda Pilii

2010-12-20T08:34:00.000+02:00

Pupi de tulei

2010-12-17T11:03:00.000+02:00

De vis

2010-12-13T17:28:00.000+02:00

Porumbelu PB-9 SC-A ET-4

2010-12-07T11:25:00.000+02:00

Vârvuţe

2010-12-04T10:56:00.000+02:00

Munţii Bihor-Vlădeasă văzuţi din Munţii Codrului

Picat-o neauă păstă Apuseni

2010-12-01T11:06:00.001+02:00

În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri

2010-11-29T12:58:00.000+02:00

În cumpănă

2010-11-17T12:25:00.000+02:00

A treia scrisoare către Avram Iancu

2010-11-05T12:57:00.000+02:00

Acum doi ani îi spuneam unui bun prieten, care-şi compune singur muzica şi versurile Rap, că ar trebui să-şi găsească locul şi în această categorie de muzică versurile lui Adrian Păunescu, ca "flacăra" să nu dispară din nici o generaţie. I-am trimis poezia ce tocmai o postase maestrul pe blogul lui, după ce fuse-se la Ţebea în septembrie 2008.
Sergiu s-a pus pe treabă atunci şi la nici o lună mi-a dat să ascult ce a ieşit:

S P - Sa nu Uitam

Asculta mai multe audio hip-hop

De la Nistru pân-la Tisa,
De la Putna pân-la Ţebea,
Tot fărâmiţată-i ţara
Şi tot zbuciumată plebea.

Ne distruge dezunirea,
Ne încalecă abisul,
Tot amară este pâinea
Şi tot imposibil visul.

Suntem toţi bolnavi de ură,
Amăgiţi de ţinte joase,
Pofta ne-a intrat în inimi,
Frica ne-a intrat în oase.

Cucurigu-n limbi stăine
Cântă, umiliţi, cocoşii,
Strănepoţi de tip sintetic
Îşi batjocoresc strămoşii.

Decebal mai moare-odată,
Agitând la Sarmis pumnii,
Şi-şi retrage tarabostes
Din enigmele columnii.

Nici Traian nu doarme-n veacuri,
Ci dezamăgit întreabă:
Doamne, asta mai e ţară
Sau o jalnică tarabă?

Totul e negociabil,
Ca o târfă din bordeluri,
Cei plătiţi să ne păzească
Fac chiolhanuri la creneluri.

Omul şi pisica-nvaţă
Mijlociul trai de câine,
Ţara grâului decade
Şi importă grâu de pâine.

Sărăcia se întinde
Ca o tragică pecinge,
Orice-nvingător politic
Ţara lui întâi o-nvinge.

În vârtejurile lumii,
Ne izbim de toţi pereţii,
Estul-vestul ne învaţă
Legea cinică a vieţii.

Că pe-aici mai mor popoare,
Subiect al marii come,
Şi kosovizări forţate
Şi-aţâţări autonome.

Provocări nepedepsite,
Slăbiciuni exploatate,
Tot popoarele transpiră
Pentru-a le plăti pe toate.

Ţările nu mai au pace,
Liniştea le e străină,
Nu-nţelege nimeni, totuşi,
Mâine ce va fi să vină.

Astfel, România noastră,
Pentru presă e o temă,
Şi luarea ei în glumă
E batjocura supremă.

Instigări la dezunire,
Şi-năuntru şi afară,
Unii vor să ne scopească,
Alţii vor hotare-n ţară.

Pe când noi, ce le opunem?
Propria eternă harţă,
Risipind atâta creier
Pe întinsa lumii scoarţă.

Unde-s geniile noastre?
Unde-s drepturile noastre?
Cine tot atrage-n ţară
Duşmănie şi dezastre?

Îndurându-le pe toate,
Mai venim aici, la Iancu,
Să ne ierte de uitare
Şi că nu îi ţinem rangul.

Nici o toamnă românească
Fără el, nu-i drept să-nceapă,
Lacrimă renăscătoare
Pentru fiecare apă.

În mormântul de la Ţebea
Doarme însăşi măreţia,
Inflexibilă chiar dacă
Modulară-i România.

Ce se-ntâmplă-aici, se simte,
Dureros în tot Ardealul,
Cum intra la Blaj pe Câmpul,
Pe unde-şi păscuse calul.

El e-aici, mereu al ţării,
Prin credinţă şi iubire,
Pentru ochii lui albaştri
Cerul n-are lecuire.

Şi gorunii de la Ţebea
Plâng în fiecare frunză
Toată jalea unei patrii
Ce-n acest mormânt e-ascunsă.

Iar de când s-a frânt gorunul,
Unde-a stat fiinţa Horii,
E mai trist şi cimitirul
Sunt mai trişti şi muritorii.

Să venim aici, la Ţebea,
Înc-o dată şi-ncodată,
Şi să ne privim cu toţii
Într-o dreaptă judecată.

Basarabia – uitată,
Bucovina – zăvorâtă,
Şi-n Ardeal diverse bestii
Pe români îi întărâtă.

N-avem linişte în viaţă,
N-avem linişte în moarte,
Ce departe ni-s nepoţii,
Şi strămoşii - ce departe.

devastată de orgolii,
Ţară, spartă de feude,
Plânsul plebei necăjite
În palate nu se-aude.

Ea nu poate să-şi trimită
Nici copiii la vreo şcoală,
Nici scrisorile pe-adresa
Guvernărilor ce-o-nşeală.

Asta e democraţie?
Asta este libertate?
Calul Iancului la Ţebea
Cu copita-n scuturi bate.

E destul necaz în oameni
Şi minciună ordinară,
Ţebea ne redă puterea
De-a iubi această ţară.

Iancule, venim la tine,
Să ne reînveţi curajul,
Să ne-arăţi cum ştii prea bine
Unde-i Alba, unde-i Blajul.

De la Nistru pân-la Tisa,
De la Putna pân-la Ţebea,
Tot fărâmiţată-i ţara
Şi tot zbuciumată Plebea.

16-18 septembrie 2008 Adrian Păunescu

Nuanţe în păr

2010-10-28T09:56:00.000+03:00

Frunză-n prun, frunză sub prun

2010-10-25T10:56:00.000+03:00

Brânduşe de toamnă

2010-10-23T14:44:00.000+03:00

Toamna pe uliţă

2010-10-22T15:57:00.000+03:00

Vizită în Dumbrăviţă

2010-10-21T22:34:00.001+03:00

Octombrie

2010-10-19T09:47:00.000+03:00

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Zori de Brumărel

2010-10-17T12:17:00.000+03:00

S-o aşternut bruma pă dealuri

2010-10-15T11:59:00.000+03:00

Depărtat

2010-10-03T12:42:00.001+03:00

Tăt beteag îs d-o lună,

Că-s plecat dîn Codru-Mumă.

Beteag îs dă dor ce mi,

Nu mă poci alipui.

Mi că nu mă-ntorc în grabă

Că îs la uoraş cu treabă.

Codru poate-a îngălbeni

Şi io p-acasă nu oi fi.

Poate ia ptica frunza

Io tăt nu m-oi puté-nturna.

Dac-a ptica neauă gré,

Iară n-oi puté ajunjé.

Cu d-abghé la primăvară

Oi fi io acasă, iară.

Peste creştet de dumbravă

2010-09-24T09:42:00.001+03:00

Loc dă băsădit

2010-09-10T14:34:00.000+03:00

Cătă nucu din dumbravă

2010-09-09T20:06:00.003+03:00

Conciu Babii

2010-09-06T11:44:00.000+03:00

Pe Valea Boghii

2010-09-06T11:42:00.000+03:00

Zbor

2010-08-31T23:17:00.000+03:00

Pe Goloviţa

2010-08-26T10:57:00.000+03:00

Rhododendroni

2010-08-14T09:24:00.000+03:00

2010-08-12T09:23:00.001+03:00

Dăjaba mai răsai soari păstă sate,
Că s-or pustiit şi-o năpădit buruiana-n tăte!

Zorile să varsă

2010-08-07T10:09:00.000+03:00

Prin vecini

2010-08-06T00:39:00.000+03:00

Necosit

2010-08-03T11:57:00.000+03:00

Acasă

2010-08-01T23:07:00.000+03:00

Să fie Cer, să fie Pământ

2010-07-29T11:23:00.000+03:00

O pitoancă

2010-07-20T11:04:00.000+03:00

Un pin

2010-07-20T11:03:00.000+03:00

Trii nuci

2010-07-20T11:01:00.001+03:00

Când a fost la...

2010-07-20T01:35:00.001+03:00

Album gratis pe www.subcarpati.com :

Neaţă fusă când m-am trezât io!

2010-07-13T02:12:00.001+03:00

Raiu de la Dumbrăviţa

2010-07-06T17:46:00.000+03:00

Zorii din obloc

2010-07-05T09:57:00.000+03:00

Fărâmă din comună

2010-07-04T15:35:00.001+03:00

Amurgul Dacilor

2010-07-01T14:37:00.000+03:00

Vf. Ineu văzut de pe Vf. Roşu

Munţilor cu creasta rară

2010-06-25T12:58:00.000+03:00

Du-te dor în munţi de piatră!

2010-06-22T12:22:00.000+03:00

Zâmbreşti la o cană de lapte proaspăt?

2010-06-14T11:09:00.001+03:00

Poftă bună!

2010-06-12T01:18:00.000+03:00

Nuiaua

2010-06-10T18:40:00.000+03:00

Căsuţa din Dealu Pinilor

2010-05-17T15:21:00.001+03:00

    De mic copil ieşeam la căderea nopţii în poarta casei bunicilor mei din Ursad, la poale de Codru-Moma, şi priveam spre luminiţele ce păreau ca nişte stele pe dealurile împădurite ce adăpostesc satele Codru şi Dumbrăviţa de Codru.

    Înţelegând că în ziua de azi, vrând să fim cât mai comozi, modernizăm casele de la ţară rămase moştenire din bătrâni, mi-am tot căutat o casă din văioagă pe structură de gorun pe care să o păstrez aşa cum e. Unde în altă parte era să caut decât în raza comunei mele dragi: Şoimi, care are în componenţă satele: Ursad, Pocluşa de Beiuş, Şoimi, Sânnicolau de Beiuş, Urviş, Borz, Codru şi Dumbrăviţa de Codru. În cel din urmă sat m-am oprit la o margine de pădure din Dealul Pinilor, deal care are o privelişte deosebită. Aici se afla o căsuţă părăsită pe care dădură să crească spini. Am aflat că aceasta căsuţă a fost construită acum 75 de ani şi aparţine familiei Vaida Petru şi Ana. Petru s-a stins din viaţă în urmă cu 5 ani, iar Ana locuieşte acum la fiica ei care are o casă tot în Dumbrăviţa de Codru, dar la 3 km distanţă de “casa din pini”, satul fiind răspândit pe mai multe coline.

    De câte ori am o zi sau două libere, las în spate oraşul plin de oameni îmbufnaţi cărora le spune televizorul ce să mănânce, cum să mănânce, cât să bea, ce să bea, să nu uite să se mişte, să conştientizeze că-i criză,etc. şi iau drumul plin de gropi şi denivelări ce duce din Leş către Beiuş, prin Tinca. La 65 de km de Oradea o pancartă mă anunţă să o iau în dreapta spre Dumbrăviţa de Codru. Un drum îngust de ţară care pare că nu duce nicăieri, te scoate la un moment dat lângă primele case din sat, într-o intersecţie de drumuri unde stă un panou în care suntem anunţaţi că UE şi Primăria au adus apă curentă la case. Ceva lucrări au fost, dar stagnează de câţiva ani şi nici nu se vede că bieţii oameni vor avea prea curând apa în case, ci vor bate în continuare potecile spre izvoare. O iau în dreapta şi la a treia casă mă mai opresc din când în când să mai vorbesc cu nana Ana. Ei bine dragii mei, să vă închipuiţi o femeie la 92 de ani, slăbuţă, mică, cu ochii albaştri limpezi, perfect lucidă, care îşi aşteaptă împlinită sfârşitul zilelor pe acest pământ, care i-a fost atât de drag. Începe şi-mi spune cât e de fericită că are pe lângă ea copiii şi nepoţii care-s atâta de buni “ca ziua cea bună cu soare”, apoi îşi aminteşte de zilele când era fată şi merea cu Petru la oi pe locul unde acum e "casa din pini". El locuia mult mai sus, în mijlocul codrului, la părinţii lui într-o casă cu acoperiş din ferice (ferigi) ce se afla în poiana Brătcoaia. După ce a servit Patria în “Războiul pentru reîntregirea teritorială”, Petru a luat-o pe Ana de nevastă şi, după cum i-a promis, a făcut casă şi sură în dealu Pinilor, el fiind un bun tâmplar şi fierar, mărturie stând sculele şi lucrurile rămase în urma lui. Cu pământul şi animalele primite de la părinţi şi-au inceput aici viaţa de familie pe placul lui Dumnezeu. Nu au dus lipsă de nimic, vecinii lăudându-i ca oameni gospodari, căsuţa lor văruită an de an îţi sărea în ochi după orişicare deal din preajmă. Animalele lor: cai, vaci şi boi, porci, iepuri, precum şi păsările lor, erau foarte bine îngrijite. Doişpe nuci bătrâni parcă îmi povestesc că lui Petru îi erau dragi pomii, ştiind să-i altoiască şi-a pus: cireşi, vişini, peri, meri, piersici, pruni. Din poame şi din fructele de pădure Ana umplea cămara de compot, sirop si dulceaţă, iară Petre făcea palincă de prune şi vin, băuturi la care le ştia foarte bine măsura, sătenii povestindu-mi că nu l-au văzut vreodată neom şi nana Ana mi-a spus că în toată viaţa nu i-a spus o vorbă de batjocură.
    De era seară senină vecinii din vale îi vedeau cum stăteau şi priveau către tot satul, din vârful dealului, în poieniţa de lângă şură, aşezaţi pe scăunelele făcute de Petru; pe unul din ele stau eu acum povestindu-vă acestea, şi v-aş zice mai multe, dar mă cheamă nevasta că-i gata masa aşa că mă duc să beu o palincă, să mânc bine, şi-apoi om scoate perinele din ladă şi le-om pune coale pe patul cu strojac de paie şi ne-om hodini.