joi, 24 aprilie 2008

Din Hidişel prin Apateu la...Sititelec

- Bună zîua!fiţi bună şi spuneţi-mi în ce sat îs aci,ca m-am rătăcit?
- Apoi bună zîua!Îi Sititelec dragu mio,da dânde eşti tu?
- Din Oradea.Nu aveţi să-mi daţi olechiţă apă?
- Apoi că iastă dăstulă,du-te si ie-ţi d’acole dîn curti.
- Ioi bună fusă,pot si şed oleacă că’s obosît tare?
- Hai şezi aci pă laviţă şi te răsufli.Ia zi-mi cum de ai ajuns p’aci dinspre pădure?ce-ai făcut p’acol?
- Am ieşit să mă plimb cu bicicleta la aer curat şi să văd pădurea înfrunzită,că aşe dor mi-o fost de verdele aista crud.D’apoi dupa ce intrai în pădure nu trecu mult că si ţâşni o căprioară de langa mine,după putin timp alta si tăt aşe până când am fost vazută vreo zeci.Chiar aşe multe căprioare îs p’aice?
- Multi dară,batărşite tăt auzim că vin străini si tăt puşcă pe iele,apoi şi aiestea stau tăt pă lângă marjinea drumului îmi pari,că le tăt vedem cand mem dupa vreascuri.Îs mandre tari.
- Da,pe marginea drumului,că şi io tăt pă drum am venit şi am şi harta,da’ la un momentdat s-o auzit tropot tare şi m-am trezit că în faţa mea trece o ciurdă de căprioare şi capre cu un cerb nealcoş în frunte.M-am luat după ele entuziasmat cu bicicleta si m-am abătut de la drum,apoi d’acole încol n-am mai mărs bine si iaca-ma-i.De la 10 ceasuri îs tăt pă păduri,iară amu îi vre-o 8sara,baiu o fost ca m-am speriat oleacă când am văzut că tăt nu mai ies şi apa mi s-o gătat de pe la 4.Bine c-am ajuns aci amu,a veni un prieten cu maşina după mine.Cum ies la şosea?
- Dirept în ‘nante şi apoi la stanga.Tăt mă mir cum nu ţi ţâie frică dă şi umbli aşe dă unu sîngur pă padurile aiestea.Am crezut ca aieşte de la oraş să chem.Bine că ai văzut capre dară că văd că tare ţi le plac.Vulpi n-ai văzut că o fost una p’aci asară de-mi luă o ghină?
- Văzut-am două,mândre si ele.Nu mă chem si mă preumblu că,vedeti dumneavoastă,noi tăţi ăştia de la oraş tăt de la sate ne tragem,numa uităm mulţi de unde am plecat,asa ca io’s obişnuit pă păduri,că doară de prunc mic meream cu porcii,de dimineaţa până seara,ca sa mânce jir,aci,oleacă mai sus,lângă Şoimi,în Ursad.Trebuie sa ma duc tanti.Rămâneţi cu bine si mulţam păntru apă!
- Dute pruncu mio,şi nu ti prindă noaptea p’aci.Dumnezo îţi ajute şi mai treci p’aci dacă aşe mult îţi place!
- Mai trec,numa să-mi iau busolă şi nu mă mai pierd.Să aveţi un Paşte fericit!La revedere!
- O-i ave,numa dacă or veni pruncii p’acasă dîn străinătăţuri!Drum bun şi ai pruncu mio!
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/

joi, 3 aprilie 2008

A mai trecut un Martie

De cum a început să se încalzeasca afară, mi-am scos bicla de la naftalină şi am dat ture prin pădurile de la Băile 1Mai...singurel...bing,bang...printre copaci...bing,bang.

Ajuns într-un loc cu belvedere priveam cum Oradea se îneacă într-un nor cenuşiu,iar peisajul era completat de un fum imens ce lega oraşul de cer, provenit de la furnalul CET-ului.De fiecare dată mă opresc în locul respectiv şi privesc întrebător: Oare acolo e locul meu,printre încruntaţii şi zâmbriţii ce aşteaptă ridicarea mall-ului ca pe un Templu?Mai bine ar duce ofrande zeului Gucci nişte blugi sacrificaţi,la locul respectiv,poate s-ar termina mai repede construcţia...
O păsărică se postase la câţiva paşi de mine, urlându-mi cât putea ea de tare că a venit Primăvara şi eu îmi bat capul cu tâmpenii!Îmi alungă toate gândurile, mă urcai pe ţoaglă şi pedalând încet admiram cum razele soarelui pătrundeau printre ramurile înmugurite ale copacilor,pe care se perindau diferite păsări.Dau să iau o curbă şi mă trezesc nas în nas cu două căprioare de un maro splendid.Încremenesc,ele la fel, privindu-mă speriate pentru câteva fracţiuni de secundă,apoi luând-o la fugă.De trei ori s-au oprit şi s-au uitat înapoi cu ochii lor mari şi lucioşi spre mine,ca şi cum m-ar fi întrebat ce caut eu acolo,în lumea lor?Eu neclintit şi cu o emoţie puternică în piept le-am privit cum se pierdeau în adâncul pădurii împânzite cu pâlcuri verzi de leurdă.

Decis să văd dacă Primăvara s-a întins şi peste alte zone mult mai deluroase,sfârşitul lui Martie m-a prins în zona Vârciorog.

Am ieşit din sat,am tras dreapta maşina şi m-am repezit să-mi limpezesc faţa în apa cristalină a văii Topa.Aveam să-mi petrec o zi cum îmi place mie mai mult:linişte,iarbă,soare,păsări,sursur de apă.Le-am găsit pe toate într-o poieniţă, aşa că m-am tolănit întins pe iarba crudă,dar nu pentru mult timp,căci apăru o maşină cu cinci tinerei,cam de-o vârstă cu mine.Deschiseră portbagaju de unde un cântec straniu spunea ceva de valoarea unui om,clădită pe bani mulţi,care de altfel i-a luat o tipă…repede am luat măsuri:rucsacu în spate,sus pe ţoaglă şi fuga departe d’acol...





…cât mai departe,adânc în codru,până într-un loc unde abia că ieşiseră brânduşele,apoi sus pe deal,apoi jos la vale…



…apoi…un peisaj sinistru se deschise în faţa ochilor mei.O vale plină de ulei îşi făcea loc printre crengile rămase în urma unei defrişări masive.

Aşa au făcut şi cu pădurea mea dintre Ursad şi Pocluşa,pădurea în care am văzut primele căprioare,primii mistreţi,am mâncat prima dată fragi şi mure,am cules prima dată ciuperci,mi-am făcut prima colibă,pădurea în care m-am rătăcit prima oară,ca mai apoi să-i ştiu toate potecuţele.Copacii pe care erau scrijălite iniţialele mele sunt acum mobilă în ţări străine şi rumeguşul rămas din iei e mobilă în ţara mea. Nu cred ca-i va manca rusinea vreodata pe cei ce-au facut una ca asta...




În drumul înapoi spre Oradea m-am oprit în satul Copăcel,unde, o barză, două mâţe şi nişte ramuri înflorite mi-au încântat privirea.