de Dan Simai
Bihoreanul
Luni, 5 decembrie 2005
http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1727265-satul-strigoilor.htmfoto Dan Suciu
"Amu, dracu' stie daca popa m-a blastamat o' nu. Ce s-a intampla, or vedea pruncii...", rade bace Traian. Dar, umezi, ochii sai au o lucire trista...
In varsta de 78 de ani, Traian Pinta din Dumbravita de Codru este ultimul supravietuitor dintre satenii care l-au alungat din sat in urma cu 30 de ani pe preotul Ilarion Glodea.
Legenda spune ca, furios, preotul i-a blestemat pe sateni ca, dupa moarte, sa nu-i primeasca pamantul. Taranii sustin ca grozavia se implineste. Si mortii lor se transforma in strigoi...
Popa
Unsuros ca o dara de melc urias, drumul urca abrupt ca pe casa. Gospodarii razlete, cu acoperisuri sangerii, cocoseaza spinarile dealurilor, ingenunchindu-le parca pentru rugaciune. Inconjurata cu ziduri din piatra, casa lui Traian Pinta dormiteaza retrasa intr-un palc de copaci batrani.
Mosul crapa cu un iatagan capatani de bostan povestind intr-o ardeleneasca molcoma, cantata. "Tate or pornit de la popa Glodea, amu-s 30 de ani. Si poate si amu' trajem"...
Parintele Ilarion Glodea e una din legendele satului. "Era barbat inalt, solid, serios si sever, gospodar, cu trei copii mici, da' tragea prea mult cata el. Tu-i dadeai contributia la biserica, el isi lua un car de lemne si zicea ca n-ai platit. Si-or patit asta multi, nu unu'...", povesteste bace Traian.
Blestemul
Neintelegerile au inceput in vara anului 1973. "Intr-o seara, numa' ce ma trezesc in batatura cu cuscru-meu, Gheorghe Purtan, care avea in grija un batran: ‘O murit mosu', prinde deja sa miroase, iar popa a luat cheile de la sfat ca sa nu se traga clopotele, ca batranul are mari datorii la biserica".
De cand e lumea nu se auzise in Dumbravita de Codru sa nu se traga clopotele la mort. "Asa ca am mars la popa.Parinte, nu-i drept. Cu ochii mei am vazut, cand eram copil, ca boii astui om or tras pe deal clopotul cand s-a pus pe biserica. Ingroapa-l si ti-a plati omu' cum a putea, i-am zis eu.
El: Nu! Platiti, ca-l las neingropat! No, ce-om face? Cuscru' a chemat la slujba pe patrupopu' de la Beius cu care era oleaca de neam. De rusine a venit si Glodea, da' cand sa fie platit a zis: nu-mi datorati nimic! asa, cu dusmanie".
Nimeni nu credea ca batranul, om cu frica lui Dumnezeu, nu si-a platit contributia, asa ca, dupa cateva saptamani de discutii, oamenii si-au facut curaj si au navalit peste preot. I-au cerut pe ton rastit sa prezinte evidentele.
"Satul l-a prins ca nu poate da sama cu banii si i-a zis: Parinte, esti bun de plata! El asa s-o suparat ca in doua saptamani a plecat si dus a fost. Oamenii zic ca a si blestemat in biserica: Sa nu va primeasca pamantul!
Intoarcerea acasa
Din cei care s-au pus in urma cu trei decenii cu Glodea mai traieste doar bace Traian. Pana si popa a murit prin anii '90. Doar blestemul, nu. "Nu cred c-a avut boala pe mine, ca m-am purtat frumos cu dumnealui si mi-am platit contributia tot timpul. Numa' ca si cuscru' si-a platit si pentru aia tot s-a intors".
Asta e ce cred taranii. Ca, blestemati de popa, mortii lor "se intorc" acasa si fac prapad.
Purtan, cuscrul lui Traian, a murit pe 4 mai 1996. "La doua saptamani a si venit acasa", povesteste fiica acestuia, Viorica Pinta. "Era intr-o marti, spre Rusalii. Barbatu' era la boi, io dormeam in tarnat si numa' ce am simtit asa, o greutate pe piept, friguri mari, si m-am trezit.
Se auzeau pasi prin curte. Daca stiam cine-i, si muream in pat! Io am dat sa ies in curte si atunci l-am auzit pe tata umbland in casa batranilor. S-a invartit p-acolo, zbierand si facand lucru neomenesc, dupa care a luat-o spre casa lu' frate-meu, batand cu bota pe drum. La ei a umblat multa vreme".
Fiara
Nora lui Gheorghe, Viorica Purtan, este ingrozita si acum. "Fereasca Dumnezeu de lucru rau! Daca-mi povestea cineva ii ziceam ca ma minte, da' am patit-o eu!". Viorica spune ca prima data s-a trezit cu socru-sau in batatura pe la miezul noptii.
"Era cam jumata' la 12 si am auzit vacile jderand in poiata. Apoi am auzit o larma ca si cum s-o fi basculat o remorca de lanturi in curte. M-am speriat. Zic: Ce sa fie?
Stau oleaca si aud zguduindu-se ceva sub geam, de trosneau roletele. Iau fata cu mine si, cand sa trag patura din usa sa ies afara, aud zgomot mare ca si cand s-ar fi imburdat caputu'. Ma uit, caputu' la locul lui.
Cand se face liniste, aud pasi si cainele batand spre ocol, apoi scheunand ca batut cu bota. Asa speriat o fost c-o fugit in gradina, de unde o latrat toata noaptea, da' n-o avut curaj sa vina acasa pana dimineata...".
Desi n-a vazut pe nimeni, Viorica e sigura ca a fost batranul Purtan. "Aveam noi doua vaci. Juninca ii era draga batranului, ca zicea: A fata si oi bea lapte de la ea. Da' a murit saracu, ca avea bai cu inima. La doua-trei saptamani a inceput sa vina pe aici in fiece noapte.
Duhnea a mort si-n poiata, si-n ocol, pana-n drum. Facea ca fiarele si avea bai cu cainele si vacile. La doua saptamani dupa ce a fatat, vitica lui n-a mai mancat, a inceput sa pise sange si degeaba am chemat veterinarul, c-a si murit".
"Moartea" unui mort
Ingroziti, purtanestii au chemat preoti de pe sate sa faca slujbe. "Asa tare era moroiul, ca rugaciunile l-au oprit sa mai intre in curte, da-l auzeam umbland pe cale vaitandu-se si bolborosind.”
O zis popa ca a umbla pana a trazni pe hotar la noi. Asta a fost la anu', cand a traznit intr-un scorus langa casa de-au sarit flacari cale de zece copaci. Si-abia atunci n-a mai venit mosu'...", povesteste nora lui Gheorghe.
Oricat ar parea de fantastica, povestea strigoiului este la fel de vie in amintirea familiei ca insusi batranul Purtan. "Ce sa-i faci, n-a fost el saracu', ci rautatea, cum l-o fi blestemat popa. N-o vrut raul nimarui, dar asa merg strigoii, la casa lor", zice Viorica Purtan, impaciuitor.
An dupa an, rand pe rand, satenii care s-au pus cu popa au plecat dintre cei vii. Ultimul blestemat a fost Gheorghe. Acum, a mai ramas un singur martor. Calm, zambitor, resemnat. Bacea Traian, care nu se fereste sa recunoasca faptul ca el crede si-n strigoi si-n puterea blestemului. Si, oricat ar fi de bland, satenii il privesc cu teama...
Slujbe peste slujbe
Sat izolat, intins peste dealuri, Dumbravita de Codru are 380 de locuitori la circa 150 de case. Majoritatea sunt batrani singuri. Tineretul s-a tras la oras sau a luat drumul strainatatii. Dumbravitenii traiesc din munca putinului pamant arabil si cresterea animalelor, cu care mai mult se chinuie.
In tot satul, doar patru fantani, sapate la mare adancime, dau apa potabila. In anii mai putin ploiosi acestea seaca, asa ca localnicii sunt nevoiti sa care apa cu cisternele ca sa isi poata tine vitele. Strigoii sunt o belea in plus, insa la fel de reala ca izolarea si secetele.
"Nu este saptamana lasata de la Dumnezeu sa nu vina oamenii cu tarate si cu apa pentru vaci, sa le sfintesc ca sa nu le mai duca strigoii laptele", spune Adrian Nistor, preotul satului. Parintele nu incurajeaza credintele taranilor in strigoi, dar e convins ca "asa cum exista Binele, exista si Raul", asa ca le binecuvanteaza mancarea dobitoacelor.
Strigoii vii si morti
Cu originea in latinescul "strix", insemnand pasare de noapte care sperie copiii, termenul "strigoi" este derivat din italienescul "striga", adica vrajitoare, si desemneaza sufletul unui om care se transforma pe timpul noptii intr-un animal sau o aparitie fantomatica.
Folclorul romanesc vorbeste despre doua feluri de strigoi: vii si morti. "Strigoii vii sunt oameni care, periodic, peste noapte, se transforma in caine sau lup si fura mana vacilor sau mana graului pana dimineata, cand ii sperie cantatul cocosilor si se retrag.
Strigoii morti, sau moroii, sunt mai periculosi pentru ca pot provoca mari pagube gospodariilor, omorand animale sau intorcandu-se dupa cineva drag", zice Craciun Parasca, consilier in cadrul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Bihor.
Traditia populara mentioneaza, ca arme de aparare impotriva moroilor, bataile de tobe sau zgomotele puternice, slujbele de exorcizare sau plantele puternic mirositoare ca usturoiul, busuiocul sau leusteanul. In cazuri extreme, spun legendele, moroii pot fi linistiti doar daca inima le este strapunsa cu o tepusa.
Exista!
Bacea Traian Pinta sustine ca strigoii sunt la fel de adevarati ca oamenii din care s-au transformat. Batranul crede neclintit in existenta acestora. "Eram copil si cineva ne-a turnat petrol in borhot. Parintii mei s-or necajit, ca le-a facut paguba mare, asa ca or tinut o saptamana de post sa se afle vinovatu'.
N-au trecut bine sase saptamani ca un unchi de-al meu s-o si spanzurat. El aruncase petrolul, ca avea o dusmanie pe tata". Batranul spune ca sinucigasul s-a transformat in strigoi. "Neamurile vorbeau ca venea noaptea acasa si facea larma ca fiarele. Greu au scapat de el, numai cu slujbe si rugaciuni", povesteste batranul.
Traian sustine ca astfel de povesti se pot gasi la fiecare casa din sat, "da' oamenii nu vorbesc, ca se tem c-or fi
In varsta de 78 de ani, Traian Pinta din Dumbravita de Codru este ultimul supravietuitor dintre satenii care l-au alungat din sat in urma cu 30 de ani pe preotul Ilarion Glodea.
Legenda spune ca, furios, preotul i-a blestemat pe sateni ca, dupa moarte, sa nu-i primeasca pamantul. Taranii sustin ca grozavia se implineste. Si mortii lor se transforma in strigoi...
Popa
Unsuros ca o dara de melc urias, drumul urca abrupt ca pe casa. Gospodarii razlete, cu acoperisuri sangerii, cocoseaza spinarile dealurilor, ingenunchindu-le parca pentru rugaciune. Inconjurata cu ziduri din piatra, casa lui Traian Pinta dormiteaza retrasa intr-un palc de copaci batrani.
Mosul crapa cu un iatagan capatani de bostan povestind intr-o ardeleneasca molcoma, cantata. "Tate or pornit de la popa Glodea, amu-s 30 de ani. Si poate si amu' trajem"...
Parintele Ilarion Glodea e una din legendele satului. "Era barbat inalt, solid, serios si sever, gospodar, cu trei copii mici, da' tragea prea mult cata el. Tu-i dadeai contributia la biserica, el isi lua un car de lemne si zicea ca n-ai platit. Si-or patit asta multi, nu unu'...", povesteste bace Traian.
Blestemul
Neintelegerile au inceput in vara anului 1973. "Intr-o seara, numa' ce ma trezesc in batatura cu cuscru-meu, Gheorghe Purtan, care avea in grija un batran: ‘O murit mosu', prinde deja sa miroase, iar popa a luat cheile de la sfat ca sa nu se traga clopotele, ca batranul are mari datorii la biserica".
De cand e lumea nu se auzise in Dumbravita de Codru sa nu se traga clopotele la mort. "Asa ca am mars la popa.Parinte, nu-i drept. Cu ochii mei am vazut, cand eram copil, ca boii astui om or tras pe deal clopotul cand s-a pus pe biserica. Ingroapa-l si ti-a plati omu' cum a putea, i-am zis eu.
El: Nu! Platiti, ca-l las neingropat! No, ce-om face? Cuscru' a chemat la slujba pe patrupopu' de la Beius cu care era oleaca de neam. De rusine a venit si Glodea, da' cand sa fie platit a zis: nu-mi datorati nimic! asa, cu dusmanie".
Nimeni nu credea ca batranul, om cu frica lui Dumnezeu, nu si-a platit contributia, asa ca, dupa cateva saptamani de discutii, oamenii si-au facut curaj si au navalit peste preot. I-au cerut pe ton rastit sa prezinte evidentele.
"Satul l-a prins ca nu poate da sama cu banii si i-a zis: Parinte, esti bun de plata! El asa s-o suparat ca in doua saptamani a plecat si dus a fost. Oamenii zic ca a si blestemat in biserica: Sa nu va primeasca pamantul!
Intoarcerea acasa
Din cei care s-au pus in urma cu trei decenii cu Glodea mai traieste doar bace Traian. Pana si popa a murit prin anii '90. Doar blestemul, nu. "Nu cred c-a avut boala pe mine, ca m-am purtat frumos cu dumnealui si mi-am platit contributia tot timpul. Numa' ca si cuscru' si-a platit si pentru aia tot s-a intors".
Asta e ce cred taranii. Ca, blestemati de popa, mortii lor "se intorc" acasa si fac prapad.
Purtan, cuscrul lui Traian, a murit pe 4 mai 1996. "La doua saptamani a si venit acasa", povesteste fiica acestuia, Viorica Pinta. "Era intr-o marti, spre Rusalii. Barbatu' era la boi, io dormeam in tarnat si numa' ce am simtit asa, o greutate pe piept, friguri mari, si m-am trezit.
Se auzeau pasi prin curte. Daca stiam cine-i, si muream in pat! Io am dat sa ies in curte si atunci l-am auzit pe tata umbland in casa batranilor. S-a invartit p-acolo, zbierand si facand lucru neomenesc, dupa care a luat-o spre casa lu' frate-meu, batand cu bota pe drum. La ei a umblat multa vreme".
Fiara
Nora lui Gheorghe, Viorica Purtan, este ingrozita si acum. "Fereasca Dumnezeu de lucru rau! Daca-mi povestea cineva ii ziceam ca ma minte, da' am patit-o eu!". Viorica spune ca prima data s-a trezit cu socru-sau in batatura pe la miezul noptii.
"Era cam jumata' la 12 si am auzit vacile jderand in poiata. Apoi am auzit o larma ca si cum s-o fi basculat o remorca de lanturi in curte. M-am speriat. Zic: Ce sa fie?
Stau oleaca si aud zguduindu-se ceva sub geam, de trosneau roletele. Iau fata cu mine si, cand sa trag patura din usa sa ies afara, aud zgomot mare ca si cand s-ar fi imburdat caputu'. Ma uit, caputu' la locul lui.
Cand se face liniste, aud pasi si cainele batand spre ocol, apoi scheunand ca batut cu bota. Asa speriat o fost c-o fugit in gradina, de unde o latrat toata noaptea, da' n-o avut curaj sa vina acasa pana dimineata...".
Desi n-a vazut pe nimeni, Viorica e sigura ca a fost batranul Purtan. "Aveam noi doua vaci. Juninca ii era draga batranului, ca zicea: A fata si oi bea lapte de la ea. Da' a murit saracu, ca avea bai cu inima. La doua-trei saptamani a inceput sa vina pe aici in fiece noapte.
Duhnea a mort si-n poiata, si-n ocol, pana-n drum. Facea ca fiarele si avea bai cu cainele si vacile. La doua saptamani dupa ce a fatat, vitica lui n-a mai mancat, a inceput sa pise sange si degeaba am chemat veterinarul, c-a si murit".
"Moartea" unui mort
Ingroziti, purtanestii au chemat preoti de pe sate sa faca slujbe. "Asa tare era moroiul, ca rugaciunile l-au oprit sa mai intre in curte, da-l auzeam umbland pe cale vaitandu-se si bolborosind.”
O zis popa ca a umbla pana a trazni pe hotar la noi. Asta a fost la anu', cand a traznit intr-un scorus langa casa de-au sarit flacari cale de zece copaci. Si-abia atunci n-a mai venit mosu'...", povesteste nora lui Gheorghe.
Oricat ar parea de fantastica, povestea strigoiului este la fel de vie in amintirea familiei ca insusi batranul Purtan. "Ce sa-i faci, n-a fost el saracu', ci rautatea, cum l-o fi blestemat popa. N-o vrut raul nimarui, dar asa merg strigoii, la casa lor", zice Viorica Purtan, impaciuitor.
An dupa an, rand pe rand, satenii care s-au pus cu popa au plecat dintre cei vii. Ultimul blestemat a fost Gheorghe. Acum, a mai ramas un singur martor. Calm, zambitor, resemnat. Bacea Traian, care nu se fereste sa recunoasca faptul ca el crede si-n strigoi si-n puterea blestemului. Si, oricat ar fi de bland, satenii il privesc cu teama...
Slujbe peste slujbe
Sat izolat, intins peste dealuri, Dumbravita de Codru are 380 de locuitori la circa 150 de case. Majoritatea sunt batrani singuri. Tineretul s-a tras la oras sau a luat drumul strainatatii. Dumbravitenii traiesc din munca putinului pamant arabil si cresterea animalelor, cu care mai mult se chinuie.
In tot satul, doar patru fantani, sapate la mare adancime, dau apa potabila. In anii mai putin ploiosi acestea seaca, asa ca localnicii sunt nevoiti sa care apa cu cisternele ca sa isi poata tine vitele. Strigoii sunt o belea in plus, insa la fel de reala ca izolarea si secetele.
"Nu este saptamana lasata de la Dumnezeu sa nu vina oamenii cu tarate si cu apa pentru vaci, sa le sfintesc ca sa nu le mai duca strigoii laptele", spune Adrian Nistor, preotul satului. Parintele nu incurajeaza credintele taranilor in strigoi, dar e convins ca "asa cum exista Binele, exista si Raul", asa ca le binecuvanteaza mancarea dobitoacelor.
Strigoii vii si morti
Cu originea in latinescul "strix", insemnand pasare de noapte care sperie copiii, termenul "strigoi" este derivat din italienescul "striga", adica vrajitoare, si desemneaza sufletul unui om care se transforma pe timpul noptii intr-un animal sau o aparitie fantomatica.
Folclorul romanesc vorbeste despre doua feluri de strigoi: vii si morti. "Strigoii vii sunt oameni care, periodic, peste noapte, se transforma in caine sau lup si fura mana vacilor sau mana graului pana dimineata, cand ii sperie cantatul cocosilor si se retrag.
Strigoii morti, sau moroii, sunt mai periculosi pentru ca pot provoca mari pagube gospodariilor, omorand animale sau intorcandu-se dupa cineva drag", zice Craciun Parasca, consilier in cadrul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Bihor.
Traditia populara mentioneaza, ca arme de aparare impotriva moroilor, bataile de tobe sau zgomotele puternice, slujbele de exorcizare sau plantele puternic mirositoare ca usturoiul, busuiocul sau leusteanul. In cazuri extreme, spun legendele, moroii pot fi linistiti doar daca inima le este strapunsa cu o tepusa.
Exista!
Bacea Traian Pinta sustine ca strigoii sunt la fel de adevarati ca oamenii din care s-au transformat. Batranul crede neclintit in existenta acestora. "Eram copil si cineva ne-a turnat petrol in borhot. Parintii mei s-or necajit, ca le-a facut paguba mare, asa ca or tinut o saptamana de post sa se afle vinovatu'.
N-au trecut bine sase saptamani ca un unchi de-al meu s-o si spanzurat. El aruncase petrolul, ca avea o dusmanie pe tata". Batranul spune ca sinucigasul s-a transformat in strigoi. "Neamurile vorbeau ca venea noaptea acasa si facea larma ca fiarele. Greu au scapat de el, numai cu slujbe si rugaciuni", povesteste batranul.
Traian sustine ca astfel de povesti se pot gasi la fiecare casa din sat, "da' oamenii nu vorbesc, ca se tem c-or fi
luati de prosti".
7 comentarii:
da ai forte mare dreptate ai putea adauga povstea lui Vlad din com. Soimi la care dupa moarte avand o casa in Sinnicolau de Beius ,tatal sau sa intors dupa moarte cauzandu le mari probleme in momentul de fatza casa e abandonata! cunosc povestea si e cutremuratoare.
a boji a fi? daca a fi musai merem noi pan in barceona sa te spalam de pacate:)) hai la simiclaus ... sau la dumbravita ca tat una-i. doamneajuta-n voebuna!
pentru a lu heci :))))))
florica
Rony, sa vezi ce merg povestile astea la un foc in miez de noapte, la mine-n Dumbravita, mai ales ca o bufnita ma viziteaza constant...
astept cu nerabdare sa ne revedem,in august vin la simiclaus.sanatate si voie buna
Romanilor grozav le plac povestile...mai ales cele te fac sa te infiori in miez de noapte :)
probabil ca ni se trage din vremea cand nu eram crestini
De obicei n-am nervi sa citesc texte asa mari,a sa ca si de data asta m-am rezumat la a aprecia pozele. Mai ales a doua :)
Trimiteți un comentariu