Paparazzi

Muntele Găina

Muntele Gaina, ce loc mirific.Ti s-ar parea ca de undeva de pe crestele muntilor, Iancu si Horea privesc spre noi.Dar noi, nepotii lor, noi nu mai vrem sa privim spre ei, cu ochii incetosati ne pierdem incet in istorie, traditiile noastre raman doar prilej de servit micu si berea.Dar totusi, dincolo de tarabele ce vindeau palarii de cowboy, palarii de chinezi si alte nimicuri,dincolo de tarabele ce vindeau kurtoshcolaks traditional secuiesc, dincolo de rulota din Harghita unde se vindeau haine de ie si erai intampinat cu teshig, dincolo de tarabele cu casete si cd-uri de unde vuiau manelele, dincolo de sutele de corturi de unde, de asemenea, vuiau manele, si in jurul carora romanul flaconar avea grija sa « infrumuseteze » locul cu tot felul de mizerii, dincolo de toate astea era o gasca ce se mira cum este posibil sa se dea voie la asa ceva intr-un loc ca acesta, o gasca ce venise sa regaseasca spiritul stramosilor, o gasca care canta din toti rarunchii « caci Avram Iancu suntem toti », o gasca ce abia invata cum sa sufle in tulnic si fluier, iar in perimetrul lor nu aveai ce sa asculti alta muzica decat cea traditionala altcumva te intalneai cu pui de Daci ce erau gata sa-ti aminteasca cine esti si ce cauti acolo de vroiai sa-i innebunesti cu maneaua( cativa chiar au incercat).Ei bine, aceasta gasca cu sete de verde si sete de tot ce-i stramosesc a pornit intr-o dimineata de Duminica,inainte de rasaritul soarelui, la pas spre Crucea lui Iancu, cantand, sufland in tulnice si fluiere, tinand sus Steagul Romanesc.Vazandu-i,un batran, cu lacrimi in ochi, facandu-si Semnul Crucii, spuse :
-Aşe pruncii mei, dă mult n-am mai văzut oameni ca voi la sărbătoarea aiasta!
Suflaţi dară,suflaţi în tulnice şi sculaţi-l pe Iancu!

In dimineata senina de sambata, dupa o noapte in care cerurile au plans pe noi stropi de ploaie, am avut cu totii prilejul sa vedem norii coborati sub altitudinea la care ne aflam, altitudine ce nu depasea 1400m.Sa fi fost un semn ?!Nu stim…dar am ramas inmarmuriti cu totii.

Tulnicul ( The Alphorn) directed by Marian Crisan:

Ţara Moţilor

Motii.Nu i-am mai vazut de cativa ani buni.Inainte,de cate ori veneam din sat cu masina, spre Oradea, sau invers,ii intalneam pe drum.Erau peste zece carute ce aveau deasupra un schelet de lemn acoperit cu prelata,carute trase de cai murani, deosebit de frumosi,fiecare avand impletit in coama un snur rosu gros.Purtau tot felul de lucruri faurite din lemn: scari,furci,ciubere,coveti, spre Piata de la Tinca.Probabil ca era marfa ramasa nevanduta joia la Targul din Beius.Mergeau foarte incet, pe marginea drumului, iar ca sa castige timp, fiecare caruta avea in spate un fel de prelungire,un loc special facut pentru a pune faneata, in acest fel caii ce tregeau caruta din spatele acesteia mancau in timp ce mergeau la pas, fara sa se mai opreasca.
Ii mai vedeam cand urcam cu familia spre Garda de Sus,ei coborand cu aceleasi carute pline ochi cu mestesuguri de lemn, doar ca de data asta aveau in spatele carutei un “sistem de franare” format dintr-un cauciuc legat cu lant de caruta ,pe care era asezat un pietroi cat mai mare.
Avand ca si cunostinte o familie de moti din Garda de Sus, am avut ocazia , pe la vreo 14 ani , de a sta timp de o saptamana in gospodaria acestora, pe timpul verii, saptamana pe care nu o voi uita niciodata,avand niste experiente minunate alaturi de Adi,baiatul familiei respective.Am mers cu vacile la pascut,am strans fanul,am vazut cum lucreaza lemnul faurindu-si tot felul de lucruri,inclusiv sanie tip “bob” si schiuri.Mi-au povestit cum, iarna ce a trecut, lupii le-au mancat cainele,iar cu o vara inainte,un ciobanas din vecini scapase de urs dupa ce varase bota ce o avea in mana chiar pe gatlejul acestuia.Ne-am scaldat in Aries, sarind de pe o stanca intr-o dulbina putin mai adanca sau facand un fel de “rafting” pe o pluta facuta chiar de noi din tulpini de brazi adusi de viituri.Am colindat pe jos imprejurimile splendide,am mancat si cules fragi,zmeura,afine,am vazut caprioare,am intrat prin pesteri,ce mai, am trait o saptamana de vis.
Nu am mai fost de mult in zona, doar iarna la Arieseni pe partie cu placa de snowboard(poate si placa de asta are Adi acum,facuta de mana lui),dar sfarsitul urmator de saptamana e Duminica de 20 iulie,Duminica Sfantului Ilie, Duminica in care se tine “Targul de fete” ( http://muntelegaina.artelecom.ro/traditii.htm ),prilej cu care merg cu gasca sa campam pe Muntele Gaina pentru trei zile.Am sa revin cu poze, pana atunci va las cu o inregistrare veche despre Tara Motilor si o oda a Iancului,Craiul Muntilor, cantata de Doru Stanculescu.



Tara Motilor
Vezi mai multe video din Calatorii »




Doru Stanculescu - Avram Iancu
Asculta mai multe audio Muzica »

Joaca

Eminescu - Luceafar mistuit

Aproape doi ani i-au trebuit medicului si dramaturgului Constantin Venerus Popa, ca sa poata parcurge ceea ce a crezut ca este semnificativ referitor la viata si suferinta lui Eminescu, în încercarea sa de a cristaliza imaginea omului Eminescu si nu cea a poetului Eminescu. „Când am crezut ca imaginea mea despre ultimii sase ani din viata lui Eminescu s-a conturat, am trecut la scris. O, ce blasfemie! Sa asterni pe hârtie ceea ce ar trebui spus în soapta sau chiar deloc! De multe ori am vrut sa renunt, dar de si mai multe ori mi-am spus: de ce nu?! Oare suferinta, zbaterea sufletului si înnegurarea mintii unui om nu ne apartin si noua, celorlalti? Daca acest om este Eminescu, schimba asta cu ceva datele problemei? Cred ca nu. Am descoperit ca prin toata ceata grea care învaluie poetul Eminescu în ultimii ani, razbate ca un soare binefacator si de nebiruit dragostea omului Eminescu pentru Veronica. Ea a fost mai puternica decât boala, mai durabila ca moartea lor si mai apropiata de noi."- afirma autorul Constantin Venerus Popa.

Eminescu -Luceafar mistuit
Asculta mai multe audio Evenimente »