miercuri, 5 martie 2008

O fotografie

Cine nu are în ziua de azi ceva de pozat?Toţi avem câte un telefon mobil cu cameră foto sau vre-un aparat foto,toţi suntem fotografi amu.
M-am pus să-mi caut şi eu un aparat d’ista în rate ca tot omu ce stă cu chirie şi nu are cum să pună bani deoparte.Ajuns în faţa vitrinei amuţîi cu gându în altă parte…

-Bună ziua!Pot să vă ajut?Doriţi să achizionaţi un aparat foto de la noi?Să ştiţi că avem oferte bune!...Domnu!...vă ajut cu ceva?!

Gândul meu zbură fără să vreau cu vre-o 18 ani în urmă într-un loc unde a-ţi face o poză era ceva deosebit…m-a purtat gândul până în casa bunicii de la ţară…
-Sculaţi-vă măi că mintenaş îi soarile pe mijlocu cierului şi numai voi sunteţi în vârful patului!
-Hai buni,mai lasă-ne juma de oră…
-Ştiţi voi ce-i mai dulce şi mai dulce şi pe tavă nu se poate duce?
-Somnul buni Mărie…
-No,hai Dani,hai Andă,nu mai zăboviţi că o trecut poştaşu de mi-o adus pensia şi o is că dă şi vină azi fotografu ceala dă la Ginta la noi în sat.Amu îi prin Urviş,aşe că haidaţi de vă spălaţi şi vă îmbrăcaţi.
Având casa în mijlocul satului,mi se păru mie dubios că la doar un ceas-două după ce-o sunat goarna văcarului începură să se audă voci şi vâlvă pe treptele de la şcoala ce se învecina cu căsuţa noastră.Erau defapt câţiva din bărbaţii satului ce aflară de venirea fotografului,gătiţi olechiţă mai iute ca muierile pentru fotografie,prilej numai bun să se vorovească care după care vine la rând la secerat cu combaina ceie străină a lu Iliuţă dîn Hodişel.
Din partea casei noastre nu avea cine să participe la rânduială,deoarece bunicu plecase la cele veşnice de vreo 3 ani,iară bunica nu avea timp să meargă,că doar avea atâta treabă cu iosagurile din gospodărie şi ne mai avea şi pe mine cu sora pe capul ei,aşa că rămâneam la urmă cu secerişu.
-Pruncii mei,vedeţi că io mă duc şi fac nişte pisat la puiuţi, voi şi mereţi pă târnaţ că v-am pus acole într-un lighean apă după şpor şi v-am lăsat pe scaund hăinuţele.
Când să ieşim in stradă de mână cu bunica,pe poartă dădu să intre vecina:
-Tulai Doamne măi Mării,dară ce-i cu poalile aiestea pă tini?Tu n-ai auzît că vine fotografu ?Tu n-ai dă gând şi te ieie aista-n chipu?
-Măi Vetă,lasă-mă amu în amaru mio că n-am timp dă d-aiestea.Lasă şi-şi facă pruncuţii işte doi o poză, că tră şi vină măsa după ei să-i ducă la Orade.
-Nităoai,zice Veta,ni că veni Viorica noastă!
Şi nu termină bine vecina de zis că deja eram în braţele mamei.
Nu după mult timp se auzi în depărtare un sunet de mobră.Am şi ţâşnit-o la fugă,împreună cu toţi ţâncii spre intrarea în sat.
El înaine,îmbrăcat în haine de piele neagră,călare pe un Simson şi o ceată de puştalăi alergând în spatele lui,aşa îşi făcea intrarea fotograful mult aşteptat cu numai 18 ani în urmă,în satul Ursad,de la poalele munţilor Codru-Moma.
De cum se dăduse jos de pe mobră păşi direct spre casa noastră:
-Mărie,leşi-mă si beu o ţâră dă apă dîn fântâna voastă,că tare bună îi la astâmpărat de sete?
-Lăsu-te dară,numă fă bine şi le fă o poză la pruncii işte doi şi-o pun coale pe târnaţ în vitrină.Iacă aci 10 lei dîr poză.
-Le fac,lor le fac primii.Poza o aduc păstă o săptămână-două.
…şi bău cu sete o cană de apă din fântâna noastra cu trei izvoare de unde lua apă juma de sat…
-No haidaţi prunci coale pă trepţii de la şcoală...Daţi-vă măi oameni la o parte şi nu mai făceţi atâta politică că nu-ţi schimba voi lume aiasta,vă răciţi gura aiurea!Mâine-poimâine numa pozele aiestea or rămâne de voi,spuse fotograful făcându-şi loc printre lumea adunată ca la piaţa din Căpâlna.
Hai prunci,urcaţi acole…aşe…,dar haidaţi şi dumneavoastră doamnă lângă ei…amu zâmbiţi…aşe…gata.Următoru!

joi, 7 februarie 2008

Valea Cormaia

În următoarele rânduri vreau să vă plimb ochii şi gândul pe valea Cormaia din Munţii Rodnei,aflată în imediata apropiere a oraşului-staţiune Sîngeorz-Băi.Este un loc mirific în care mi-am putut potoli “setea de verde” cu care am pornit din Oradea.



Mi-am început traseul de cum s-a ridicat negura dimineţii, cu gândul să ajung la izvorul Cormăii.
Ultimu om cu care m-am întâlnit pe traseu a fost o nană ce căra două straiţe pline ochi.
După ce i-am dat “Bună Ziua ” (mi-a rămas impregnat în minte vorba bunicii mele: « -Şi nu ti puie satana şi treci prin sat fară să dai Bună Zîua la oameni ! ») femeia m-a întrebat că « unde poznă mă duc aşe,dă unu singur ? ».Din vorbă în vorbă, aflai că muierea mergea cu merinde la bărbatul ei,care era pe Valea Vinului la corhănit de lemne şi la fiul ei care era cu oile oleacă mai sus.

Se anunţa o zi senină.Sursurul Cormăii era de o rezonanţă ce concura cu cântatul păsărilor.
Din loc în loc pâraiele versanţilor se vărsau în cascade mai mici ori mai mari în valea volburoasă.

Totul era de o virginitate rară, iar două insecte profitau de asta(uitaţi-vă atent pe frunza din poza de jos).
Am zăbovit un timp lângă cascadă să-mi trag răsuflarea şi să muşc cu privirea din verdele crud ce mă înconjura.


Apoi m-am urcat din nou pe bicicletă,dornic să ajung la izvor.
Trecui şi prin apă de mai multe ori,drumul fiind rupt...nici nu-i modru să rămână intact la ce debit are apa...
Dar pentru mine nu conta nimic,vremea era buna,urcuşul nu era greu...
...când deoadată,pof!...Vârful Cormaia(2033m) îşi făcuse curăţenia de primăvară c-o viitură şi-mi blocă drumul...
na,oricum se adunau norii a furtună,aşa că am făcut cale întoarsă...

nu înainte de a culege nişte gălbiori...

Mai multe detalii despre Sîngeorz-Băi pe http://www.singeorz.ro/

sâmbătă, 2 februarie 2008

Bratca - Damiş - Şuncuiuş

Era vara anului trecut-2007 şi în oraş domnea canicula. Fiindcă aveam tură liberă de la servici mi-am luat bicla, un rucsac în spate şi m-am suit în trenul spre Bratca. Pe coridor am asistat la convorbirea dintre o profă de liceu şi o turistă englezoaică,venită la relaxare prin satele româneşti.Era entuziasmată de primirea ce i-au facut-o nişte ţărani în gospodăria lor anul trecut şi a decis să se reîntoarcă.



M-am bucurat auzind din gura unui străin lucru ăsta şi parcă îmi închipuiam gazdele(după ce primiră leafă bună): "Mărie în clipita aiasta meri şi tai puiu ceala fain, ţâpi o supă şi faci nişte croampe opărite, iară io mă duc să-i aduc la doamna dîn vinu ceala bun şi o ţâră dă pălincuţă 'nante dă masă!"
Am început urcuşul, mai pe biţă, mai pe lângă, lăsând aerul proaspăt să-mi inunde plămânii.


Începură să apară de o parte şi de alta a drumului tufe de zmeuriş,
iar după un timp...însetat şi obosit de atâta urcat mi-am gasit loc de odihnă tumna sub un măr dulce, din care m-am servit ca spartu'.


Plin de ferigi în jurul meu. Ajuns pe dealu Hăpăţag am început să simt soarele arzător, dar cu toate astea vedeam în depărtare oameni strângând fânul.Puţin mai sus de vacile ce se ascundeau de soare, se aflau o mamă cu plozii ei, cu furcile în brânci, la întors de fân.Mi-am zis că ar trebui să întreb de Damiş: "-Bună zîua şi Dumniezău v'ajute!P'ânde o iau cătă Damiş?" Femeia lăsă jos furca şi se apropie de mine şi, cu o bunătate în ochii mari ce-i sclipeau pe faţa asudată cu obrajii roşii ca porodica, îmi raspunde: "Pruncu mio, cum intri în sat dai dă Biserică. No acoale tră şi fie un Domn Isus pă cruce. Imediat după El faci dreapta şi-apoi tăt înante. Cei doi prunci ai iei, o fată şi-un băiat, se grăbiră să vină lângă poalele mamei lor şi ascunşi în spatele iei de jumate, mă priviră curioşi.
La ultima casa din cătunu respectiv, ţâpai o privire în ogradă şi văzui două morminte împrejmuite; pesemne că erau strămoşii vetrei aceleia.

Şi oile se relaxau la umbră pe căldura aceea, iar io turbam de sete deoarece apa mi se terminase şi nu dădui de vre-un izvor ori vreo vale de ceva vreme.

Noroc cu un ţânc cu o canistră în mână ce mi-a vândut pe o ciocolată, pontu cu izvoru.



Ajuns în Damiş m-am oprit la monumentul eroilor neamului ridicat în 1996.
<<În august 1940, în urma odiosului Diktat de la Viena, trupul satului este amputat în două, graniţa arbitrar trasată răpind aproape jumătate din suprafaţa sa. Stapânitorii vremelnici au comis o serie de atrocităţi atât împotriva locuitorilor satului (care au culminat cu uciderea a 12 localnici: Novac Ioan - 80 ani, Ungur Ecaterina - 57 ani, Balaj Ioan - 75 ani, Ungur Teodor - 25 ani, Ciucur Gafia - 75 ani, Bila Floare - 67 ani, Bila Nicolae - 60 ani, Balaj Maria - 3 ani, împuşcată în braţele tatălui ei, Balaj Ana - 7 ani, Bila Barbura, Capriş Petru - 75 ani şi soldatul Tănase din Lunca Vişagului), cât şi a instituţiilor acestuia (profanarea bisericii). Însă luptele eroice purtate de glorioşii soldaţi români, detaşamentele de vânători şi grăniceri din cadrul Diviziei 3 Munte, condusă de generalul Leonard Mociulschi, cărora li s-au alăturat o serie de localnici, au readus satul, în întregime, în graniţele fireşti ale patriei-mamă (septembrie 1944).>>(http://www.wikipedia.com/)


Am dat încă o privire spre Damişul înconjurat de căpiţe şi-am început să cobor spre Bratca.


Din Bratca am luat-o prin ţigănia din Bălnaca.

Ţiganii erau stânşi cu toţii pe la umbră, iar plozii se scăldau fericiţi în Criş. Puţin mai sus de iei, văioaga pregătită pt. nişte "vile" se usca la soare.


Ajuns într-un loc liniştit m-am pus să mănânc şi-am ţâpat şi-o scaldă.

Bineînţeles că de toată splendoarea trebuia să-şi bată joc cineva, aşa că or venit orăşenii aia de nu-i interesează decât să umple maţu şi să cace...băga-le-aş petu în cur să le bag!

De cum am trecut podul peste criş, doi copii din zonă m-au asaltat încântaţi de bicicletă. I-am lăsat să se plimbe cu ea pe rând, iar iei mi-au cărat-o peste dealu din faţa cabanii lu Zenovia(construită în anul 1903 dintr-un stejar secular).

Ajuns la peştera Unguru Mare, care era închisă (era luni)... m-am relaxat în voie la o bere, ş-apoi am luat-o spre gara din Şuncuiuş.

Pe coridorul trenului am avut ocazia să stau cu doi ţărani trudiţi ce se întorceau la Vadu Crişului după o zi de strâns fânu. Îşi puneau la cale ce mai aveau de făcut după ce ajung acasă, ş-apoi ce mai au de lucru până Duminică iar eu îmi planuiam în gând că are să mă întorc cu prima ocazie prin zonă, ca să vizitez şi peşterile, dar până una alta aveam să mă întorc şi io la muncă.