joi, 2 octombrie 2008

Crucea Ineului



Dumitru Farcas - Du-te, Dor, In Munti De Piatra
Asculta mai multe audio Diverse »



- Dă binoclu cela şi văd dacă mai îi Crucea colea pe vârvu Ineului! zise unul din cei trei bătrâni cu care mă aflam stând de vorbă undeva lângă Pasul Rotunda.Era unul din cei trei foşti ciobani pe care îi văzurăţi în pozele precedente.
- No, mai îi ?
- Tu ce te tăt opreşti dîn cântat ? Tu zîi numa dîn taragot !
- Că zîc mă imediat, văduţi pozna ta, da vroiam şi-i zîc baiatului ista daca tot ne face poze şi ne facă poze cu oile în spatele nost. Cu oile am crescut cu oile şi ne facă poză !No, zîi, mai îi Crucea acol ? O văzuşi ?
- Acolo-i dară, şi a mai fi acol mult şi bine.O ştiu de când eram prunc şi mai trăjam câte o fugă pînă acol, pă lângă lacu Lala în sus.Îmi petrecem tătă vara p’aice cu oile.Erau mii de oi.Atunci nu creşteau degeaba paşunile astea, ca şi amu.Anu trecut, tăt umblând prîn locurile aste am dat, acol, în pădurea din faţa noastă, de coliba pe care am făcut-o dimpreună cu soră-me cu exact cinzăci de ani în urmă.Doamne cum m-am bucurat când am găsit-o.Am stat acol o zi întreagă şi mi-am adus aminte cât eram de liberi, cât de mult ne placea când ne trimiteau parintii la oi,până n-am crescut şi ne-or dus apoi comuniştii care pe unde.Noi dă exemplu, noi tri am ajuns cioplitori în marmură, pe Cormaia.Cât de greu o fost numa noi ştim.
Amu am văzut un reportaj din aista la teveu în care zicea că nu-i bine deloc să-şi lase părinţii copiii cu oile, că asta-i neglijenţă din partea lor, iară pruncii nu prind începutu de an şcolar, că numa atunci coboară cu oile înapoi de la munte, după ce s-o început şcoala.Ce ştiu mă ăştia de fac reportaje din astea ce-i libertatea adevărată, dă ce-i fericirea adevărată, dă cum îi şi te bucuri dă iarbă şi dă soare, dă crestele munţilor,dă văi, dă păduri, dă stele şi dă lună, ce ştiu ei de cum ne strânja pă tăţi laolaltă câte o furtună.Ne ajutam unii pe altii cand era nevoie, ca doar ne îndrăjam tăţi între noi, ştiam sigur care era treaba noastă , iară când aveam timp ne jucam dimpreună.Da’ să ne fi auzit cum ne intreceam în cântece din fluier…
Oameni de omenie mai rar găsăşti amu, oameni la locul lor,cum erau tăţi mai-nante, când era o ruşine să ieşi din rânduieli, şi fi beţivu satului, o să nu fi harnic să nu-ţi vezi de gospodăria ta, o să nu-l ajuţi pe vecin dacă trebe.Ia aminte pruncule că noi suntem neam creştin, şi până nu ne aşezăm la casele noastre, pana nu ne intrăm in rânduielile noaste româneşti, o sa fim ca nişte bezmetici rătăciţi, care nu-şi găsesc locul, cum or ajuns mai tăţi în ţărişoara asta în timpurile astea, când ne conduc hoţii şi tâlharii.
Amu suntem răsfiraţi cu tăţii care pe unde, care pe la oraş de uită cu tătului cine or fost din moşi strămoşi, care prin ţări străine dă li se frânge irima de dor.Da tu poate,tu o să prinzi timpu când o să vezi cum s-a întoarce fiecare pe la casele lor, pe la satele lor, o sa vezi !
- Dapoi că şi eu tot la oraş îs şi nu-mi place nicicum la bloc,mă simt atâta de închis.De ţări străine nici nu vorbesc, nu mă văd plecat mai mult de o săptămână undeva, dar aci în ţara me mă simt atâta de acasă, oriunde aş fi.Cel mai mult îmi place să mă duc în sat când îs liber de la muncă,îmi place să mă trezesc acol şi să stau în colniţă să-mi beu cavia, să ascult păsările, să ma lumineze razele soarelui printre frunzele de vie ce acoperă tătă curtea, să aud forfota satului, cu ghini,câni,porci,vaci…sunt ţăran în sufletul meu, nu am ce căta la oraş, defapt nu am ce căta printre oamenii care-s amu la oraş, mă dezgustă, majoritatea îs lichele şi parveniţi.O să fac în aşa fel încât să-mi văd visul îndeplinit :să mă aşez la casa mea,la rânduielile mele,să mă fac ţăran !M-oi descurca io cumva,cumva.
- Aşe să faci pruncule !Amu ia-o pe mândra asta a ta şi mereţi în drumu vostru,daca tot mereţi spre Ineu, că aveţi drum lung, mereţi să nu vă prindă sara, să puteţi să vă bucuraţi de frumuseţile ce li-ţi vedea. Numa că vezi mândruţă şi ai grijă de el dacă zîci că eşti de p-aice, că ăştia din Apuseni, cum îi bihoreanu ista a to, nu-s obişnuiţi cu înălţimi mari !
Dumnezău Alduitu fie cu voi !Mereţi în ceas bun !




Unul cu binoclul, altul cu taragotul:

Acolo tre sa ajungem!



Pe creasta Ineutului:



Varful Rosu, de pe Ineut:



Hai odata!



Scufita Rosie si florile mov:

Rasaritul de la Lala...la, la,la:



Oglindire in Lala Mica:



Ineut si Rosu:

Caii Liberi:




Iapa cu ochii albastri:


Intalnire:


Lala Mare:





Varful Ineu:
Lala Mica de pe Ineu:
Creste:



Momente de liniste si pace sufleteasca


Crucea Ineului:

vineri, 12 septembrie 2008

Amu mi timpu dă umblatu






Amu mi timpu dă umblatu
Că’s vigan şi-s mare’n pasu
Mai încol mi-a fi urâtu
Şi-oi fi tăt mai adormitu.









Amu umblu pă potecă
Până nu să-ntunecă
Mai încol oi tăt şide
Altă treabă n-oi ave.









Oi şide şi-oi povesti
Cum am fost io sus p’în munţi
Să întâlnesc oamenii buni,
Să văd caii pe paşuni.




Că şi Dumniezău Alduitu
Vine p’aice când şi cându
Şi-şi mai şteargă lacrimăle
De Părinte supăratu.





Vine şi îmi scoate în cale,
Ca nana para dîn poale,
Câte-un bace rătăcitu
Ce doineşte-n taragotu.





Cântă doina cea cu dor
Cântă doina oilor
Că ‘nante erau cu miile
Amu dejaba cresc ierburile.




Apoi în fluier s-apucă si suflă
Da’ suflă cu jele multă
C-o rămas a nimarui
Cu dor de pruncuţii lui.


joi, 28 august 2008

O noua zi,o alta lume

Ce greu pot sa adorm.Poate din cauza ca am prea multe ganduri ce nu-mi dau pace, doar maine am o gramada de treaba.Adormisem la un momentdat, dar ma trezisera de cateva ori sirenele salvarilor,parca o data au trecut si pompierii, iar imediat dupa ei, gasca de la bloc a puso de un chef afara, cu usile de la masina deschise, sa auzim toti locatarii cum bauna ala din casetofon ca l-au tradat « tovarasii ».Au plecat intr-un final, dar nesomnul meu persista deoarece nu pot sa stau cu geamul deschis din cauza ca pute in ultimul hal afara,iar in camera e prea cald.Trebuiau sa vina vidanjorii si n-au mai aparut de o saptamana.Toate treburile incep sa se-mputa pe aici.
Nu mai stiu cum de am adormit pana la urma, dar acum stau asa, cu ochii inchisi si mintea treaza, pentru ca e dimineata si sunt bulversat caci nu aud liftul, nu aud ca vecinul de sus trage apa, nu plange copilul de vizavi, nu se tranteste usa de la scara, iar peste toate astea nu simt ca asta ar fi patul meu, ci mai degraba un pat de paie, ca cel din sat.Sa deschid ochii sa vad unde sunt ?Mai bine nu, caci asa bine stau intins, afara e un zumzet care-mi aduce aminte de suntetul pasunilor de munte, iar aerul, of, aerul,cat e de proaspat, ce bine pot sa respir, mai ales ca simt un iz de fan…
Incep si pipai cu o mana in jurul meu.Pare ca stau pe fan.Deschid curios un ochi si nu-mi vine a crede :chiar stau pe fan.Sunt intr-o sura si habar n-am cum am ajuns aici, dar ce mai conteaza.Ma ridic, ma scutur putin, imi iau toiagu din dreapta, rucsacul din stanga si cobor jos pe o scara, deoarece ma aflam deasupra unei camere in care erau tot felul de ustensile de strans fanul.
Dau sa deschid usa impingand-o incet.In fata mea un soare puternic ma izbeste cu razele lui facandu-ma sa inchid ochii.



Ma sterg cu mainile la ochi, apasand cu degetele pe pleoape, iar cand privesc a doua oara,parca o alta lume se deschise in fata ochilor mei.O lume perfecta, un colt de rai.

Pasind afara,fluturi si albine zburau in jurul meu de pe o floare pe alta, din miile de flori ce impanzeau o poiana ce era inconjurata de o padure cu brazi,molizi,pini,fagi,aluni si mesteceni, care, la randul lor, impodobeau o bucata de munte.


Ba chiar un mesteacan s-a pus sa creasca de unul singur in mijlocul poienitei, probabil ca a vrut sa arate cat e de viteaz in lupta cu vantul.

Imi deschid bratele, inchid ochii, inspir puternic, cat sa-mi umplu plamanii pana la refuz, si las vantul sa ma adie ca pe frunzele mesteacanului singutratic.
O lacrima de fericire isi face cale pe obrazul meu, in timp ce ma las pe spate in iarba inalta.Deschid ochii si realizez ca ce traiesc acum este cat se poate de adevarat.

Sunt aici,acum, si are sa mai stau o vreme, sa-mi port umbra pe poteci, caci prea s-a obisnuit de la un timp numai pe beton.



va urma...

sâmbătă, 23 august 2008