Aiu sălbatec

În alte vremuri, în perioada asta a anului, dacii cutreierau pădurile umbroase în căutarea frunzelor miraculoase ce "chemau puterea în om". Diferiţi preoţi Daci, ca Debatopeis, Diupaneus, Vezina, numeau această plantă "Aibuta" şi recomandau frunzele ei primăvăratice de un verde crud, ce serveau drept hrană şi medicament, pentru purificarea sângelui, dar şi pentru că acţionează asupra sistemului osos.
În zilele noastre se cunoaşte această plantă sub numele de "Leurda", iar prin sate auzi de la babe şi moşi de "Aiu sălbatec".

Mai multe detalii aici:

http://www.formula-as.ro/2009/861/medicina-naturii-44/leurda-10896

De eşti din Oradea, înseamnă că nu eşti departe de pădurile nimfei dacice Oreade, aşa că îţi propun să laşi salatele de prin magazine şi să dai o fugă până în lizierele pădurilor de la Betfia ori Hidişel ca să-ţi culegi câteva brânci de leurdă proaspătă, foarte uşor de recunoscut, cu care să-ţi prepari o salată foarte gustoasă, mai ales dacă pui oleacă oloi de porumb nerafinat.

Eu le culeg până prin Mai, din cauză că după ce planta înfloreşte, frunzele ei devin aţoase.

Din cauza miresmei de usturoi, după consumare nu recomand ieşiri în public.În sat, după ce se consuma aiu sălbatec sau aiu de gradină se făceau glume şoade:

- Puţ-a-ai măi fată?!
- Da' tu, puţ-a-ai măi prunc?!

După cum se poate vedea în poza de mai jos, acum un an, pe 10 Martie, pădurea era plină de leurdă.



Zilele trecute, abia se întrezăreau frunzele prin zăpada rămasă în pădurile umbroase.