O noua zi,o alta lume

Ce greu pot sa adorm.Poate din cauza ca am prea multe ganduri ce nu-mi dau pace, doar maine am o gramada de treaba.Adormisem la un momentdat, dar ma trezisera de cateva ori sirenele salvarilor,parca o data au trecut si pompierii, iar imediat dupa ei, gasca de la bloc a puso de un chef afara, cu usile de la masina deschise, sa auzim toti locatarii cum bauna ala din casetofon ca l-au tradat « tovarasii ».Au plecat intr-un final, dar nesomnul meu persista deoarece nu pot sa stau cu geamul deschis din cauza ca pute in ultimul hal afara,iar in camera e prea cald.Trebuiau sa vina vidanjorii si n-au mai aparut de o saptamana.Toate treburile incep sa se-mputa pe aici.
Nu mai stiu cum de am adormit pana la urma, dar acum stau asa, cu ochii inchisi si mintea treaza, pentru ca e dimineata si sunt bulversat caci nu aud liftul, nu aud ca vecinul de sus trage apa, nu plange copilul de vizavi, nu se tranteste usa de la scara, iar peste toate astea nu simt ca asta ar fi patul meu, ci mai degraba un pat de paie, ca cel din sat.Sa deschid ochii sa vad unde sunt ?Mai bine nu, caci asa bine stau intins, afara e un zumzet care-mi aduce aminte de suntetul pasunilor de munte, iar aerul, of, aerul,cat e de proaspat, ce bine pot sa respir, mai ales ca simt un iz de fan…
Incep si pipai cu o mana in jurul meu.Pare ca stau pe fan.Deschid curios un ochi si nu-mi vine a crede :chiar stau pe fan.Sunt intr-o sura si habar n-am cum am ajuns aici, dar ce mai conteaza.Ma ridic, ma scutur putin, imi iau toiagu din dreapta, rucsacul din stanga si cobor jos pe o scara, deoarece ma aflam deasupra unei camere in care erau tot felul de ustensile de strans fanul.
Dau sa deschid usa impingand-o incet.In fata mea un soare puternic ma izbeste cu razele lui facandu-ma sa inchid ochii.

Ma sterg cu mainile la ochi, apasand cu degetele pe pleoape, iar cand privesc a doua oara,parca o alta lume se deschise in fata ochilor mei.O lume perfecta, un colt de rai.

Pasind afara,fluturi si albine zburau in jurul meu de pe o floare pe alta, din miile de flori ce impanzeau o poiana ce era inconjurata de o padure cu brazi,molizi,pini,fagi,aluni si mesteceni, care, la randul lor, impodobeau o bucata de munte.

Ba chiar un mesteacan s-a pus sa creasca de unul singur in mijlocul poienitei, probabil ca a vrut sa arate cat e de viteaz in lupta cu vantul.

Imi deschid bratele, inchid ochii, inspir puternic, cat sa-mi umplu plamanii pana la refuz, si las vantul sa ma adie ca pe frunzele mesteacanului singutratic.
O lacrima de fericire isi face cale pe obrazul meu, in timp ce ma las pe spate in iarba inalta.Deschid ochii si realizez ca ce traiesc acum este cat se poate de adevarat.

Sunt aici,acum, si are sa mai stau o vreme, sa-mi port umbra pe poteci, caci prea s-a obisnuit de la un timp numai pe beton.

va urma...