Lotru din Codru

vineri, 9 mai 2008

Andrei şi căruţul lui

Venind spre casă mai deunăzi mă ia la întrebări un necunoscut ,trăgând un căruţ mic plin cu boarfe:
-Tu mă crezi că nu aş da căruţu ăsta nici cu 500 dă euro?
-Măi omule,ce să-ţi zic,te cred,dacă ţi aşa mult la el.
Plec mai departe în drumul meu.În gând îmi apăreau fel de fel de întrebări : ce mă întreabă şi ăsta de căruţu lui ?o fi nebun?mie-mi plac nebunii!ce?dacă nu stai la ora 8 în faţa tembelizorului şi nu umpli conducte prin bloace eşti complet anormal?ce s-ar vedea dacă ar fi zidurile blocurilor de sticlă?nu cumva nişte nebuni etajaţi,telecomandaţi?
O voce piţigăiată ,venită de undeva din grădina din dreapta, mă sperie:
-Marş javra dracului,ordinară şi nespălată!Umbli prin gunoaie şi apoi te apropii de Bombonica mea?
Pesemne că un maidanez văzuse o căţeluşă dichisită,îngrijită,hrănită,alintată şi-l atrase, dorise să îi dea şi el măcar un miros sub coadă...
În spatele meu omul cu căruţu venea bolborosind.Mă opresc şi-l aştept,ca să mergem împreună pe acelaşi drum.
-Da de ce ţi tu atât de mult la căruţu ăsta,ce e aşa special la el,doar nu e din aur?
-Nu e din aur,da ce duc io cu el pot să zic că-i aur.Voi nici nu ştiţi ce aruncaţi la gunoi!Ia plasa asta în mână şi zi-mi aproximativ câte kile are?
-Vreo trei kile,nu mai mult.
-Trei kile de alamă,uită-te în plasă!Asta aruncaţi voi.E 8lei kilu.E de ajuns pe câteva zile,dacă vreau mai mult,caut mai mult dacă nu.nu.Acuma zi-mi mie cât dai tu pe un flacon de ăsta de bere?
-Cam 5lei e un flacon din ăsta,nu?
-Pentru tine,că io îl iau de la ţigani cu 2lei ,habar n-ai câte au ăştia de la magazine:salamuri,şunci,caşcavaluri...toate ambalate şi pe nici unul nu scrie că e expirat ci că 'a se consuma de preferinţă înainte de data' .Las că io nu am atâtea preferinţe,dar trăiesc ca un boier.Ascultă aici la Andrei,eu îs un om fericit şi liber,mie nimeni nu îmi dictează ce să fac.Am umblat prin mai multe ţări,dar nicăieri nu e ca şi aici.Sunt din Bacău,dar de 17 ani m-am mutat în Oradea.De aici am tot plecat şi m-am întors înapoi de mai multe ori,dar acum nu mai plec nicăieri.Deşi nu am buletin bun,mă cunosc sectoriştii şi mă lasă în pace.Am o căsuţă mai jos pe malul Crişului,iar dacă treci pe acolo şi întrebi de Andrei toată lumea o să-ţi zică despre mine numai vorbe bune.Eu nu fur,nu bat,dacă vrea careva să-l ajut pe acasă la vreo muncă,îl ajut şi mă plăteşte,mai umblu după alamă şi fier,iar în rest pescuiesc şi citesc din Biblie.Am şi televizor dar mai mult ascult emisiuni la radio.Sunt singur,atâta tot,nu mă prea bagă lumea în seamă,nu prea vorbeşte nimeni cu mine,iar de familie nu vreau să-ţi povestesc acuma,poate o să vi pe la mine într-o zi şi o să-ţi spun atunci.
-Bine,dacă tu zici nu te întreb,dar spune-mi,nu te-ai gândit să mergi la ţară,sunt acum atâtea case pustii şi oameni nevoiaşi,că ţi-ar da orice numai să-i ajuţi pe lânga casă,plus că e mult mai frumos decât aici şi acolo te ia lumea în seamă dacă eşti om la locu tău!?
-Anul trecut am fost la oi în satu Vânători şi cred că mă duc şi anu ăsta,vara.Am acolo pe unu cu moşie mare cu oi şi vaci,apoi când vine vara mă duc acolo să-l ajut,îmi place să merg ca cioban şi ştiu să cânt la fluier,pasc mai bine oile...io ţi-am zis: îs un om fericit şi fac numa ce-mi place,da n-am la cine să-i zic,de aia am intrat în vorbă cu tine...las că poate treci pe la mine într-o zi!
-Mi-a făcut plăcere măi Andrei şi las că o să trec pe la tine!Mă laşi să-ţi fac nişte poze cu căruţu tău iubit?
-Numa dacă îmi faci poză cu berile astea...

joi, 24 aprilie 2008

Din Hidişel prin Apateu la...Sititelec

- Bună zîua!fiţi bună şi spuneţi-mi în ce sat îs aci,ca m-am rătăcit?
- Apoi bună zîua!Îi Sititelec dragu mio,da dânde eşti tu?
- Din Oradea.Nu aveţi să-mi daţi olechiţă apă?
- Apoi că iastă dăstulă,du-te si ie-ţi d’acole dîn curti.
- Ioi bună fusă,pot si şed oleacă că’s obosît tare?
- Hai şezi aci pă laviţă şi te răsufli.Ia zi-mi cum de ai ajuns p’aci dinspre pădure?ce-ai făcut p’acol?
- Am ieşit să mă plimb cu bicicleta la aer curat şi să văd pădurea înfrunzită,că aşe dor mi-o fost de verdele aista crud.D’apoi dupa ce intrai în pădure nu trecu mult că si ţâşni o căprioară de langa mine,după putin timp alta si tăt aşe până când am fost vazută vreo zeci.Chiar aşe multe căprioare îs p’aice?
- Multi dară,batărşite tăt auzim că vin străini si tăt puşcă pe iele,apoi şi aiestea stau tăt pă lângă marjinea drumului îmi pari,că le tăt vedem cand mem dupa vreascuri.Îs mandre tari.
- Da,pe marginea drumului,că şi io tăt pă drum am venit şi am şi harta,da’ la un momentdat s-o auzit tropot tare şi m-am trezit că în faţa mea trece o ciurdă de căprioare şi capre cu un cerb nealcoş în frunte.M-am luat după ele entuziasmat cu bicicleta si m-am abătut de la drum,apoi d’acole încol n-am mai mărs bine si iaca-ma-i.De la 10 ceasuri îs tăt pă păduri,iară amu îi vre-o 8sara,baiu o fost ca m-am speriat oleacă când am văzut că tăt nu mai ies şi apa mi s-o gătat de pe la 4.Bine c-am ajuns aci amu,a veni un prieten cu maşina după mine.Cum ies la şosea?
- Dirept în ‘nante şi apoi la stanga.Tăt mă mir cum nu ţi ţâie frică dă şi umbli aşe dă unu sîngur pă padurile aiestea.Am crezut ca aieşte de la oraş să chem.Bine că ai văzut capre dară că văd că tare ţi le plac.Vulpi n-ai văzut că o fost una p’aci asară de-mi luă o ghină?
- Văzut-am două,mândre si ele.Nu mă chem si mă preumblu că,vedeti dumneavoastă,noi tăţi ăştia de la oraş tăt de la sate ne tragem,numa uităm mulţi de unde am plecat,asa ca io’s obişnuit pă păduri,că doară de prunc mic meream cu porcii,de dimineaţa până seara,ca sa mânce jir,aci,oleacă mai sus,lângă Şoimi,în Ursad.Trebuie sa ma duc tanti.Rămâneţi cu bine si mulţam păntru apă!
- Dute pruncu mio,şi nu ti prindă noaptea p’aci.Dumnezo îţi ajute şi mai treci p’aci dacă aşe mult îţi place!
- Mai trec,numa să-mi iau busolă şi nu mă mai pierd.Să aveţi un Paşte fericit!La revedere!
- O-i ave,numa dacă or veni pruncii p’acasă dîn străinătăţuri!Drum bun şi ai pruncu mio!

joi, 3 aprilie 2008

A mai trecut un Martie

De cum a început să se încalzeasca afară, mi-am scos bicla de la naftalină şi am dat ture prin pădurile de la Băile 1Mai...singurel...bing,bang...printre copaci...bing,bang.

Ajuns într-un loc cu belvedere priveam cum Oradea se îneacă într-un nor cenuşiu,iar peisajul era completat de un fum imens ce lega oraşul de cer, provenit de la furnalul CET-ului.De fiecare dată mă opresc în locul respectiv şi privesc întrebător: Oare acolo e locul meu,printre încruntaţii şi zâmbriţii ce aşteaptă ridicarea mall-ului ca pe un Templu?Mai bine ar duce ofrande zeului Gucci nişte blugi sacrificaţi,la locul respectiv,poate s-ar termina mai repede construcţia...
O păsărică se postase la câţiva paşi de mine, urlându-mi cât putea ea de tare că a venit Primăvara şi eu îmi bat capul cu tâmpenii!Îmi alungă toate gândurile, mă urcai pe ţoaglă şi pedalând încet admiram cum razele soarelui pătrundeau printre ramurile înmugurite ale copacilor,pe care se perindau diferite păsări.Dau să iau o curbă şi mă trezesc nas în nas cu două căprioare de un maro splendid.Încremenesc,ele la fel, privindu-mă speriate pentru câteva fracţiuni de secundă,apoi luând-o la fugă.De trei ori s-au oprit şi s-au uitat înapoi cu ochii lor mari şi lucioşi spre mine,ca şi cum m-ar fi întrebat ce caut eu acolo,în lumea lor?Eu neclintit şi cu o emoţie puternică în piept le-am privit cum se pierdeau în adâncul pădurii împânzite cu pâlcuri verzi de leurdă.

Decis să văd dacă Primăvara s-a întins şi peste alte zone mult mai deluroase,sfârşitul lui Martie m-a prins în zona Vârciorog.

Am ieşit din sat,am tras dreapta maşina şi m-am repezit să-mi limpezesc faţa în apa cristalină a văii Topa.Aveam să-mi petrec o zi cum îmi place mie mai mult:linişte,iarbă,soare,păsări,sursur de apă.Le-am găsit pe toate într-o poieniţă, aşa că m-am tolănit întins pe iarba crudă,dar nu pentru mult timp,căci apăru o maşină cu cinci tinerei,cam de-o vârstă cu mine.Deschiseră portbagaju de unde un cântec straniu spunea ceva de valoarea unui om,clădită pe bani mulţi,care de altfel i-a luat o tipă…repede am luat măsuri:rucsacu în spate,sus pe ţoaglă şi fuga departe d’acol...

…cât mai departe,adânc în codru,până într-un loc unde abia că ieşiseră brânduşele,apoi sus pe deal,apoi jos la vale…

…apoi…un peisaj sinistru se deschise în faţa ochilor mei.O vale plină de ulei îşi făcea loc printre crengile rămase în urma unei defrişări masive.

Aşa au făcut şi cu pădurea mea dintre Ursad şi Pocluşa,pădurea în care am văzut primele căprioare,primii mistreţi,am mâncat prima dată fragi şi mure,am cules prima dată ciuperci,mi-am făcut prima colibă,pădurea în care m-am rătăcit prima oară,ca mai apoi să-i ştiu toate potecuţele.Copacii pe care erau scrijălite iniţialele mele sunt acum mobilă în ţări străine şi rumeguşul rămas din iei e mobilă în ţara mea. Nu cred ca-i va manca rusinea vreodata pe cei ce-au facut una ca asta...

În drumul înapoi spre Oradea m-am oprit în satul Copăcel,unde, o barză, două mâţe şi nişte ramuri înflorite mi-au încântat privirea.

miercuri, 5 martie 2008

O fotografie

Cine nu are în ziua de azi ceva de pozat?Toţi avem câte un telefon mobil cu cameră foto sau vre-un aparat foto,toţi suntem fotografi amu.
M-am pus să-mi caut şi eu un aparat d’ista în rate ca tot omu ce stă cu chirie şi nu are cum să pună bani deoparte.Ajuns în faţa vitrinei amuţîi cu gându în altă parte…

-Bună ziua!Pot să vă ajut?Doriţi să achizionaţi un aparat foto de la noi?Să ştiţi că avem oferte bune!...Domnu!...vă ajut cu ceva?!

Gândul meu zbură fără să vreau cu vre-o 18 ani în urmă într-un loc unde a-ţi face o poză era ceva deosebit…m-a purtat gândul până în casa bunicii de la ţară…
-Sculaţi-vă măi că mintenaş îi soarile pe mijlocu cierului şi numai voi sunteţi în vârful patului!
-Hai buni,mai lasă-ne juma de oră…
-Ştiţi voi ce-i mai dulce şi mai dulce şi pe tavă nu se poate duce?
-Somnul buni Mărie…
-No,hai Dani,hai Andă,nu mai zăboviţi că o trecut poştaşu de mi-o adus pensia şi o is că dă şi vină azi fotografu ceala dă la Ginta la noi în sat.Amu îi prin Urviş,aşe că haidaţi de vă spălaţi şi vă îmbrăcaţi.
Având casa în mijlocul satului,mi se păru mie dubios că la doar un ceas-două după ce-o sunat goarna văcarului începură să se audă voci şi vâlvă pe treptele de la şcoala ce se învecina cu căsuţa noastră.Erau defapt câţiva din bărbaţii satului ce aflară de venirea fotografului,gătiţi olechiţă mai iute ca muierile pentru fotografie,prilej numai bun să se vorovească care după care vine la rând la secerat cu combaina ceie străină a lu Iliuţă dîn Hodişel.
Din partea casei noastre nu avea cine să participe la rânduială,deoarece bunicu plecase la cele veşnice de vreo 3 ani,iară bunica nu avea timp să meargă,că doar avea atâta treabă cu iosagurile din gospodărie şi ne mai avea şi pe mine cu sora pe capul ei,aşa că rămâneam la urmă cu secerişu.
-Pruncii mei,vedeţi că io mă duc şi fac nişte pisat la puiuţi, voi şi mereţi pă târnaţ că v-am pus acole într-un lighean apă după şpor şi v-am lăsat pe scaund hăinuţele.
Când să ieşim in stradă de mână cu bunica,pe poartă dădu să intre vecina:
-Tulai Doamne măi Mării,dară ce-i cu poalile aiestea pă tini?Tu n-ai auzît că vine fotografu ?Tu n-ai dă gând şi te ieie aista-n chipu?
-Măi Vetă,lasă-mă amu în amaru mio că n-am timp dă d-aiestea.Lasă şi-şi facă pruncuţii işte doi o poză, că tră şi vină măsa după ei să-i ducă la Orade.
-Nităoai,zice Veta,ni că veni Viorica noastă!
Şi nu termină bine vecina de zis că deja eram în braţele mamei.
Nu după mult timp se auzi în depărtare un sunet de mobră.Am şi ţâşnit-o la fugă,împreună cu toţi ţâncii spre intrarea în sat.
El înaine,îmbrăcat în haine de piele neagră,călare pe un Simson şi o ceată de puştalăi alergând în spatele lui,aşa îşi făcea intrarea fotograful mult aşteptat cu numai 18 ani în urmă,în satul Ursad,de la poalele munţilor Codru-Moma.
De cum se dăduse jos de pe mobră păşi direct spre casa noastră:
-Mărie,leşi-mă si beu o ţâră dă apă dîn fântâna voastă,că tare bună îi la astâmpărat de sete?
-Lăsu-te dară,numă fă bine şi le fă o poză la pruncii işte doi şi-o pun coale pe târnaţ în vitrină.Iacă aci 10 lei dîr poză.
-Le fac,lor le fac primii.Poza o aduc păstă o săptămână-două.
…şi bău cu sete o cană de apă din fântâna noastra cu trei izvoare de unde lua apă juma de sat…
-No haidaţi prunci coale pă trepţii de la şcoală...Daţi-vă măi oameni la o parte şi nu mai făceţi atâta politică că nu-ţi schimba voi lume aiasta,vă răciţi gura aiurea!Mâine-poimâine numa pozele aiestea or rămâne de voi,spuse fotograful făcându-şi loc printre lumea adunată ca la piaţa din Căpâlna.
Hai prunci,urcaţi acole…aşe…,dar haidaţi şi dumneavoastră doamnă lângă ei…amu zâmbiţi…aşe…gata.Următoru!

joi, 7 februarie 2008

Valea Cormaia

În următoarele rânduri vreau să vă plimb ochii şi gândul pe valea Cormaia din Munţii Rodnei,aflată în imediata apropiere a oraşului-staţiune Sîngeorz-Băi.Este un loc mirific în care mi-am putut potoli “setea de verde” cu care am pornit din Oradea.

Mi-am început traseul de cum s-a ridicat negura dimineţii, cu gândul să ajung la izvorul Cormăii.

Ultimu om cu care m-am întâlnit pe traseu a fost o nană ce căra două straiţe pline ochi.

După ce i-am dat “Bună Ziua ” (mi-a rămas impregnat în minte vorba bunicii mele: « -Şi nu ti puie satana şi treci prin sat fară să dai Bună Zîua la oameni ! ») femeia m-a întrebat că « unde poznă mă duc aşe,dă unu singur ? ».Din vorbă în vorbă, aflai că muierea mergea cu merinde la bărbatul ei,care era pe Valea Vinului la corhănit de lemne şi la fiul ei care era cu oile oleacă mai sus.